logo

Modul de atribuire a concesiunii de lucrări și de servicii va fi reglementat de o lege nouă


https://www.ipn.md/index.php/ro/modul-de-atribuire-a-concesiunii-de-lucrari-si-de-servicii-7966_1042806.html

Modul de atribuire a concesiunii de lucrări și de servicii va fi reglementat de o nouă lege, votată în lectură finală cu votul a 53 de deputați din cei prezenți, transmite IPN.

Noile prevederi reglementează modul de atribuire a concesiunii de lucrări și de servicii, regimul juridic aplicabil acestora, precum și aspectele specifice atribuirii și executării concesiunilor.

Acestea se vor aplica concesiunilor a căror durată este de cel puțin cinci ani, dar nu mai mare de 35 de ani, a căror valoare estimată, calculată fără TVA, este egală sau mai mare decât zece milioane de lei pentru contractele de concesiune de lucrări și cinci milioane de lei – pentru contractele de concesiune de servicii.

Nu se aplică concesiunii serviciile de apărare civilă, de protecție civilă și de prevenire a pericolelor, prestate de către persoane fără scop patrimonial, cu excepția serviciilor de transport al pacienților cu ambulanța. Listele lucrărilor și serviciilor propuse pentru concesiune vor fi publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și pe pagina web oficială a Agenției Proprietății Publice.

Legea va intra în vigoare la șase luni de la data publicării și se va aplica contractelor de concesiune încheiate după această dată.