logo

Mituri şi adevăruri despre Acordul de Asociere: salarii şi pensii


https://www.ipn.md/index.php/ro/mituri-si-adevaruri-despre-acordul-de-asociere-salarii-si-pensii-7978_1013869.html

„După semnarea Acordului de Asociere cu UE, Republica Moldova îşi va pierde suveranitatea”, „Acordul de Asociere va afecta relaţiile bilaterale ale Republicii Moldova cu Federaţia Rusă”, „Preţurile de consum vor creşte după instituirea regimului de comerţ liber cu UE”. Acestea sunt doar câteva din cele mai vehiculate ipoteze în contextul semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Sunt teze adevărate sau doar mituri? IPN a încercat să afle răspunsul contactând experţi independenţi şi oficiali în domeniile abordate.
---


Prin semnarea Acordului de Asociere, autorităţile vor reduce locurile de muncă, salariile şi pensiile”

„Locurile de muncă nu au cum să fie reduse. Din contra, se aşteaptă că ele vor fi suplinite, pentru că agenţii economici moldoveni vor deveni potenţiali parteneri europeni în mai multe proiecte şi chiar devin exportatori fideli pentru unele sectoare comerciale ale pieţei de desfacere a mărfurilor în UE. Evident că, după logica economică, pot fi create locuri noi de muncă şi în Republica Moldova. Cu cât mai mult creşte cererea, cu atât mai mult la nivel naţional pot fi create locuri de muncă”, a explicat Viorica Antonov, expert IDIS Viitorul în politici sociale şi dezvoltare.

Aceasta a subliniat că afirmaţia că „prin semnarea Acordului de Asociere, autorităţile vor reduce locurile de muncă, salariile şi pensiile” –  este categoric un mit. „Logica care trebuie înţeleasă este următoarea: cu cât vom avea mai multe pieţe de desfacere, iar piaţa UE este cea mai mare din lume, cu atât agenţii economici din Moldova vor putea exporta mai multă marfă în UE, astfel se măresc şi şansele de a crea locuri de muncă în ţară, iar salariile cresc”, a spus experta.

Viorica Antonov a menţionat că, odată cu dezvoltarea economiei, are de câştigat şi bugetul asigurărilor sociale, pentru că agenţii economici sunt cei care, de fapt, menţin bugetul, mai puţin funcţionarii publici. Acest lucru creşte şansele ca în Moldova să existe pensii mai mari, dar totul depinde de implicarea agenţilor economic, de voinţa lor de a fi parteneri la mai multe iniţiative europene. Unele din ele vor veni chiar în timpul apropiat, mai ales în agricultură, ceea ce va reduce dependenţa de pieţele din răsărit şi va crea o diversitate. Iniţiative din partea europenilor sunt, rămâne doar să fie implementate.

Delegaţia Uniunii Europene la Chişinău notează că agenda de asociere va crea o multitudine de noi oportunităţi pentru economia Republicii Moldova, care va fi integrată în economia UE (peste o pătrime din totalul comerţului mondial). Studiile economice independente demonstrează că asocierea are o influenţă pozitivă asupra generării locurilor de muncă şi a salariilor, iar Republica Moldova va recupera decalajul faţă de restul ţărilor lumii în ceea ce priveşte competitivitatea economică.

Alina Marin, IPN