logo

Mituri şi adevăruri despre Acordul de Asociere: produsele europene pe piaţa autohtonă


https://www.ipn.md/index.php/ro/mituri-si-adevaruri-despre-acordul-de-asociere-produsele-europene-pe-piata-autoh-7978_1013807.html

„După semnarea Acordului de Asociere cu UE, Republica Moldova îşi va pierde suveranitatea”, „Acordul de Asociere va afecta relaţiile bilaterale ale Republicii Moldova cu Federaţia Rusă”, „Preţurile de consum vor creşte după instituirea regimului de comerţ liber cu UE”. Acestea sunt doar câteva din cele mai vehiculate ipoteze în contextul semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Sunt teze adevărate sau doar mituri? IPN a încercat să afle răspunsul contactând experţi independenţi şi oficiali în domeniile abordate.
---


„Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător va genera invazia produselor europene pe piaţa din Republica Moldova”

Este un mit, susţine fostul ministru al economiei, Valeriu Lazăr, implicat în negocierea Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, care este parte componentă a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. „Am convenit cu europenii, aşa cum am convenit anterior şi cu partenerii din est, ca în fiecare an să se facă un exerciţiu de analiză. Chiar şi în lipsa unui acord, calitatea noastră de membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului presupune să urmărim foarte atent ce se întâmplă cu fluxurile comerciale. Dacă eventual vedem că pentru o anumită marfă creşte brusc nivelul de import, avem dreptul să aplicăm măsuri de protecţie, să revenim la prevederile iniţiale. Nimeni nu are de gând să lase totul în voia întâmplării”, a spus fostul ministru.

Potrivit lui Valeriu Lazăr, nici marii producători europeni nu au interes să vină pe o piaţă atât de mică cum este cea a Republicii Moldova. Dacă teoretic admitem că produsele autohtone ar putea fi puse în pericol de invazia celor din Uniunea Europeană, autorităţile moldoveneşti au suficiente instrumente să împiedice acest lucru. „Europenii caută pieţe mari. Nu se merită să-şi dea politica comercială peste cap pentru 3,5 milioane de consumatori. Dimpotrivă, ei înţeleg că, cel puţin pentru o perioadă de 10-15 ani, noi avem un anumit avantaj să producem propriile produse şi să le ducem pe piaţa lor. Noi nu suntem o piaţă importantă pentru ei”, a subliniat Valeriu Lazăr.

Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova notează în pagina online că, odată cu intrarea în vigoare a Acordului de Asociere, piaţa se va deschide asimetric, în favoarea Moldovei: exportatorii moldoveni vor avea imediat acces deplin la pieţele europene, în timp ce deschiderea pieţei moldoveneşti pentru produsele europene va avea loc progresiv. Datorită perioadelor lungi de tranziţie în ceea ce priveşte produsele şi sectoarele sensibile asupra cărora s-a negociat, piaţa moldovenească va fi deschisă produselor europene doar atunci când producţia proprie va deveni suficient de competitivă.

Alina Marin, IPN