ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și Întregii Moldove, îi îndeamnă pe creștini, în pastorala sa de Paști din acest an, la iertare și împăcare cu toți, la iubire de aproapele și la solidaritate, la sporire în credință și câștigarea prin dragoste a Împărăției lui Dumnezeu, transmite IPN.
„Luminatul Praznic al Învierii Mântuitorului ne oferă bucuria de a vă întâmpina cu vestirea îngerească: „Hristos a Înviat!””, menționează Mitropolitul.
„Trăind în Lumina Învierii, credinciosul se lasă stăpânit de „Hristos, Adevăratul Dumnezeu, Cel ce are stăpânire asupra vieții și a morții”. Astfel nu mai este cuprins de frica acestei lumi, care tinde să devină tot mai violentă, nu mai este biruit de întristarea și deznădejdea ce vin din instabilitatea și nesiguranța societății, ci bucuria și „nădejdea lui, spre Domnul Dumnezeul lui
Această bucurie și nădejde o împărtășește cu toți: cu familia și comunitatea; cu frații și rudeniile; cu prietenii și străinii; cu cei de aproape și cei de mai departe; cu cei dragi și cu cei ce au ajuns în supărare”, se spune în Pastorală.
„Iubiții mei frați, cei din țară și cei din diasporă, Sărbătoarea Sfintelor Paști este Ziua Împărăției lui Dumnezeu, pregătită de la întemeierea lumii celor ce lucrează faptele dragostei de aproapele. Dragii mei, să nu ne înstrăinăm unul de altul și să nu ne învrăjbim din cauza sau de dragul unor lucruri efemere, căci spune dumnezeiescul Cuvânt: „ce-i folosește omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?”. Să nu pierdem sufletele prin ură, ci să câștigăm prin dragoste Împărăția, trăind în pace „Ziua, pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea”, se mai spune în Pastorală.