logo

Misiunea FMI evaluează impactul sistării exporturilor de vinuri moldoveneşti de către Rusia şi a creşterii preţurilor la gaze


https://www.ipn.md/index.php/ro/misiunea-fmi-evalueaza-impactul-sistarii-exporturilor-de-vinuri-moldovenesti-de--7966_960432.html

Actuala vizită a misiunii Fondului Monetar Internaţional are drept scop evaluarea situaţiei economice din R. Moldova, ca urmare a sistării exporturilor de vinuri moldoveneşti pe piaţa Federaţiei Ruse şi creşterii preţurilor pentru livrarea gazelor naturale, au afirmat membrii delegaţiei în cadrul unei întrevederi de miercuri, 19 iulie, cu preşedintele Parlamentului, Marian Lupu. Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, în cadrul întrevederii spicherul a afirmat că autorităţile RM sunt dispuse să coopereze cu organismele internaţionale în vederea identificării soluţiilor pe termen scurt şi mediu pentru depăşirea situaţiei respective. Lupu a precizat că în urma majorării tarifelor la gazele naturale nu va fi afectat sectorul real al economiei, ci consumatorii casnici. În acest sens, oficialul a informat Misiunea FMI că, săptămâna viitoare, Parlamentul va examina în două lecturi un proiect de Lege privind alocarea de compensaţii pentru populaţie pentru a diminua impactul majorării tarifelor la gazele naturale. În altă ordine de idei, misiunea FMI a salutat amendamentele operate recent de Parlament la Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei, precizând că FMI mizează în continuare pe faptul că RM va realiza angajamentele asumate şi va menţine ritmul ascendent de implementare a reformelor. În acelaşi timp, oficialii FMI au anunţat că o misiune a Fondului Monetar Internaţional va efectua o nouă vizită în RM, cel mai probabil în luna octombrie curent. Misiunea FMI, condusă de Thomas Richardson, se va afla la Chişinău până la 21 iulie curent. Misiunea poartă discuţii cu autorităţile moldovene vizând evoluţiile economice recente, inclusiv performanţa în cadrul noului program din cadrul PRGF. La finele misiunii, reprezentanţii FMI vor susţine o conferinţa de presă.