logo

Mișcarea Pentru Popor strânge semnături pentru compensarea integrală a facturilor la resursele energetice


https://www.ipn.md/index.php/ro/miscarea-pentru-popor-stange-semnaturi-pentru-compensarea-integrala-a-7965_1095025.html

Inițiativa Mișcarea Pentru Popor, care include politicieni, aleșii locali și activiști civici, au inițiat colectarea semnăturilor pentru a cere Guvernului să compenseze integral facturile consumatorilor casnici la energia electrică, termică și gazele naturale timp de trei luni de iarnă.

În cadrul unei conferințe de presă la IPN, Marina Tauber, vicepreședinte al Partidului politic „Șor” și membru al Miscării Pentru Popor a prezentat un Manifest al formațiunii și a îndemnat cetățenii să subsemneze.

Republica Moldova trece acum prin cea mai profundă criză social-economică de la proclamarea independenței. Valul de scumpiri a afectat toate categoriile sociale și a lovit puternic în sectorul real al economiei. Tarifele pentru toate resursele energetice au fixat constant recorduri și au devenit o povară imensă pentru cetățeni. Inflația a atins cote similare celor din anul 1999 și Republica Moldova a devenit campioană la creșterea prețurilor în Europa, a citat Marina Tauber din Manifest.

Politiciana a făcut apel către societatea civilă și întreaga clasă politică, indiferent de doctrină, să sprijine demersul Mișcării Pentru Popor. „Vom depune toate eforturile prin acțiuni cu caracter legal pentru a obține obligarea Guvernului Republicii Moldova să le achite consumatorilor casnici compensațiile solicitate pentru cele trei luni de iarnă”, a menționat Marina Tauber.

Denis Roșca, prim-vicepreședinte al partidului PACE și membru al Miscării Pentru Popor, a remarcat că guvernarea a eșuat. Toți înțeleg că Republica Moldova este compromisă, însă le lipsește curajul de a spune lucrurilor pe nume. La guvernare a ajuns o echipă de oameni necompetenți, o echipă care nu se descurcă, dar care are o capacitate foarte bună de a lua credite.

Mihai Petrache, președinte al Uniunii Centriste din Moldova, a menționat că toți banii care sunt în buget, inclusiv creditele contractate din exterior sau granturile care vin, sunt bani care aparțin cetățenilor Republicii Moldova. Este dreptul cetățeanului să cunoască cum se cheltuie banii publici. „Noi ne ciocnim de o lipsă de transparență cvasitotală în privința cheltuielii banului public. Avem deja o practică de vreo câțiva ani când cele mai importante probleme pot să fie rezolvate noaptea”, a punctat el.

Inițiativa „Mișcarea Pentru Popor” va începe colectarea semnăturilor de luni, 6 februarie. Semnăturile vor fi colectate atât în stradă, cât și online. Un terment pentru desfășurarea acțiunii nu este prevăzut și nici un număr de semnături care să fie colectare. „Dorim să strângem cât mai multe”, a precizat Denis Roșca, membru al Miscării.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.