logo

Ministrul rus al Agriculturii susţine că sistarea importului de vinuri din Moldova şi Georgia nu va afecta preţurile în Rusia


https://www.ipn.md/index.php/ro/ministrul-rus-al-agriculturii-sustine-ca-sistarea-importului-de-vinuri-7966_959225.html

Interzicerea importului băuturilor alcoolice din Moldova şi Georgia nu va conduce la majorarea preţului la vinurile comercializate în Rusia, a declarat miercuri, 10 mai, pentru Itar-Tass, ministrul Agriculturii din Rusia, Alexei Gordeiev. Oficialul rus a făcut această afirmaţie cu puţin timp înainte ca preşedintele Vladimir Putin să-şi înceapă discursul anual în faţa Adunării Federale. În opinia lui Gordeev, decizia de a interzice importurile de vinuri din alte state nu va genera nici creşterea inflaţiei în Rusia. Stoparea importurilor din cele două ţări reprezintă, în opinia ministrului rus, „o interzicere a importului de produse falsificate”. El a precizat că „e mai bine să plăteşti un preţ care să corespundă calităţii înalte a produsului, decât să-ţi rişti sănătatea”. Anterior, preşedintele Asociaţiei naţionale pentru produse alcoolice din Rusia, Pavel Şapkin, declara pentru agenţia rusă “RIA Novosti” că în următoarele două luni, preţurile la vinurile ruseşti ar putea creşte cu 30 la sută, în urma interzicerii importurilor de vinuri moldoveneşti şi georgiene. Potrivit sursei citate, vinurile deja s-au scumpit cu 10 la sută, situaţie motivată şi prin faptul că jumătate dintre vinurile ruseşti sunt produse din materia primă vinicolă moldovenească, importul căreia de asemenea a fost interzis.