Ministrul român de externe s-a întrevăzut cu deputaţii moldoveni
https://www.ipn.md/index.php/ro/ministrul-roman-de-externe-s-a-intrevazut-cu-deputatii-moldoveni-7965_957729.html
Ministrul român de externe Mihai-Răzvan Ungureanu a avut în seara zilei de vineri, 17 februarie, o întrevedere cu reprezentanţii fracţiunilor parlamentare de la Chişinău. În cadrul discuţiilor şeful diplomaţiei române a reiterat sprijinul Bucureştiului privind integrarea europeană a R. Moldova, iar deputaţii au accentuat necesitatea acestuia şi s-au pronunţat pentru o colaborare mai strânsă cu România.
După ce a reiterat susţinerea României în ceea ce priveşte integrarea europeană a R. Moldova, Ungureanu a opinat că disponibilitatea politică a Chişinăului, în acest sens, ar trebui să se manifeste prin acţiuni concrete la nivelul executivului. UE are nevoie de fapte, a declarat şeful diplomaţiei de la Bucureşti.
Vicepreşedintele Parlamentului Iurie Roşca, reprezentant al fracţiunii creştin-democrate s-a arătat mulţumit de faptul că relaţiile dintre cele 2 state cunosc o dinamică pozitivă, pronunţându-se, totodată, pentru o intensificare a relaţiilor parlamentare dintre Moldova şi România. În altă ordine de idei, Roşca s-a referit la construirea podurilor Leova - Bumbăta şi Lipcani-Rădăuţi. De asemenea, liderul PPCD şi-a exprimat speranţa ca odată cu introducerea regimului de vize va fi găsită o soluţie astfel încât cetăţenii R. Moldova să nu aibă obstacole de circulaţie cel puţin pe teritoriul României.
Referindu-se la oferirea burselor pentru cetăţenii moldoveni, Victor Stepaniuc, reprezentantul fracţiunii comuniste, a spus că partea română a propus pregătirea pedagogilor, cadrelor de filologi, istorici, politologie, dar pentru ţara noastră, potrivit sursei citate, este mai importantă pregătirea inginerilor, tehnicienilor.
În cadrul discuţiilor cu delegaţia română, Vitalia Pavlicenco, deputat din fracţiunea Alianţa Moldova Noastră (AMN), a apreciat mesajul conducerii României privind sprijinul total al Moldovei în aspiraţiile ei de integrarea euro-atlantică. Referitor la reglementarea conflictului transnistrean, Pavlicenco a subliniat că AMN întotdeauna a promovat prezenţa României în negocierile privind problema transnistreană şi acesta, potrivit sursei citate, rămâne un imperativ.
Valentina Buliga reprezentantul fracţiunii Partidului Democrat a declarat că „România este marea noastră speranţă”. „PD este conştient de faptul că noul statut de vecin al UE care ne aşteaptă ne obligă să fim consecvenţi în ceea ce realizăm atât la nivelul de putere executivă cât şi legislativă”, a specificat Buliga.
Deputatul social-liberal Oleg Serebrian s-a referit la cooperarea interparlamentară, care în opinia sa se desfăşoară de o manieră nemulţumitoare. El a apreciat felul în care România promovează integrarea UE a R. Moldova pe piaţa politică europeană. De asemenea, s-a pronunţat pentru o colaborare mai strânsă în domeniul administraţiei publice locale.
După întrevederea cu deputaţii, Ungureanu a susţinut o conferinţă de presă în care a reiterat sprijinul României privind integrarea europeană a RM, s-a pronunţat asupra regimului flexibil de vize pentru cetăţenii moldoveni, pentru facilitarea obţinerii cetăţeniei române. Fiind întrebat despre un plan român de reglementare a conflictului transnistrean, Ungureanu a lăsat să se înţeleagă că un asemenea document există. Ministrul român de externe a revenit la Bucureşti vineri seara.