logo

Ministrul de externe al Ucrainei: Până când forțele armate rezistă, Republica Moldova este în securitate


https://www.ipn.md/index.php/ro/ministrul-de-externe-al-ucrainei-pana-cand-fortele-armate-7965_1107432.html

Noul ministru al afacerilor externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, care efectuează prima sa vizită oficială la Chișinău, susține că, până când forțele armate ucrainene rezistă în fața invadatorilor și chiar îi împing înapoi, Republica Moldova poate fi convinsă că este în securitate. Ucraina rămâne și un partener consecvent al Republicii Moldova în procesul de reglementare a diferendului transnistrean. „Viziunea noastră constă în faptul că această reglementare trebuie să fie pașnică și să ducă la reintegrarea Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute internațional”, a declarat Andrii Sybiha, în cadrul conferinței de presă susținute alături de vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe al Republicii Moldova, transmite IPN.



Ministrul ucrainean a menționat că discuția cu omologul său moldovean s-a referit la relațiile bilaterale, la amenințările hibride venite din partea Federației Ruse, precum și la viitorul comun al Republicii Moldova și Ucrainei. S-a discutat despre cooperarea regională și bilaterală în domeniul energetic pentru a putea fi mărite producția și transportul de resurse energetice.

„Am vorbit și despre colaborarea bilaterală în domeniul infrastructurii de transport, care este legată de porturile dunărene și porturile de la Marea Neagră. Recent, la București am discutat cu colega noastră Luminița Odobescu (ministra afacerilor externe a României) și alți oficiali. Ne-am înțeles să organizăm în viitorul cât mai apropiat o ședință comună a Guvernelor ambelor state. Avem deja o experiență foarte bună la nivel ministerial trilateral – Ucraina, Republica Moldova și România. De aceea, cred că a venit timpul să avansăm acest nivel trilateral la nivelul șefilor de guverne a celor trei state”, a precizat Andrii Sybiha.

Potrivit lui, una dintre principalele teme discutate la Chișinău a fost perspectiva integrării Ucrainei și Republicii Moldova în Uniunea Europeană. „Am reușit în condiții re război să deschidem negocierile. De asta încercăm să facem totul repede, vom colabora cu Republica Moldova în acest parcurs și sperăm că vom reuși, cu ajutorul partenerilor noștri, să deschidem negocierile pe mai mule capitole. UE reprezintă bunăstare pentru oameni, este o posibilitate de dezvoltare pentru economiile statelor, este o platformă pentru colaborare”, a notat ministrul afacerilor externe al Ucrainei.

În altă ordine de idei el a precizat că sunt vizibile planurile și intențiile Rusiei de a destabiliza situația din Republica Moldova înaintea alegerilor și a referendumului privind integrarea europeană. „Nu îi vom permite să facă acest lucru. Ucraina a fost, este și va rămâne alături de Republica Moldova în contracararea agresiunii hibride din partea Rusiei. Chiar astăzi ne-am coordonat acțiunile pentru a combate dezinformarea din partea Rusiei, care țintește în cele două state, dar și în întreaga regiune”, susține Andrii Sybiha.



Vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, a declarat că Ucraina este o țară prietenă, care luptă curajos de doi ani și jumătate pentru libertatea sa și a tuturor celor de aici, din Republica Moldova, dar și pentru libertatea întregii Europe. Potrivit lui, astăzi au fost discutate subiecte de interes comun, atât pe plan bilateral, regional cât și european.

„În consultările de astăzi am evidențiat o dată în plus solidaritatea și susținerea noastră fermă pentru Ucraina, pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a prietenilor noștri în contextul agresiunii barbare a Federației Ruse. Totodată, în acest context dificil, am reafirmat angajamentul ferm al Republicii Moldova de a acorda în continuare sprijin politic, diplomatic și umanitar prietenilor și vecinilor noștri ucraineni. Țara noastră condamnă hotărât agresiunea armată neprovocată, nelegitimă a Rusiei împotriva Ucrainei. O agresiune asociată cu multiple crize, război, pierderi de vieți omenești, ocuparea de teritorii, distrugerea masivă a infrastructurii”, a notat vicepremierul Popșoi.

Potrivit ministrului de externe, vizita de astăzi a omologului său ucrainean confirmă faptul că Republica Moldova și Ucraina sunt parteneri de nădejde, care edifică pas cu pas viitorul european ireversibil. „Dialogul nostru este unul constant, consistent, întemeiat pe valori comune și vizează obiective concrete ce țin de dezvoltarea și progresul țărilor noastre, precum și instaurarea unui climat de pace, prosperitate și cooperare durabilă în regiune”, a mai spus șeful diplomației moldovenești.