Ministrul britanic pentru Europa lansează un nou portal despre Uniunea Europeană
https://www.ipn.md/index.php/ro/ministrul-britanic-pentru-europa-lanseaza-un-nou-portal-despre-uniunea-europeana-7967_958886.html
O nouă pagină de internet www.europe.gov.uk, care conţine informaţii clare, factologice şi accesibile despre Uniunea Europeană a fost lansată, joi, 13 aprilie, de Ministrul Britanic pentru Europa, Douglas Alexander. Portalul a fost creat după ce datele Euro-barometrului de opinie au arătat că peste 60 la sută din publicul britanic nu înţelege modul în care operează UE şi ar dori să aibă mai multe informaţii în acest sens.
Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei Marii Britanii la Chişinău, la momentul lansării, Douglas Alexander şi-a exprimat speranţa că noul site va constitui nu doar o sursă valoroasă de informare despre politica europeană a Marii Britanii şi pentru dezbaterile privind viitorul UE, ci va fi şi un punct de colectare a opiniilor diverse ale publicului pe aceste teme.
Ministerul Britanic de Externe a mai lansat şi un nou Ghid al UE, revizuind astfel versiunea editată în 2004. Publicaţia va fi oferită tuturor bibliotecilor publice şi altor centre de informare britanice şi poate fi accesată online la www.europe.gov.uk.