logo

Ministrul Afacerilor Externe al României a inaugurat noul sediu al Consulatul român de la Chişinău


https://www.ipn.md/index.php/ro/ministrul-afacerilor-externe-al-romaniei-a-inaugurat-noul-sediu-al-consulatul-ro-7965_967780.html

Ministrul Afacerilor Externe al României, Adrian Cioroianu, a inaugurat vineri, 21 decembrie, noul sediu al Consulatului român de la Chişinău. Ministrul român a declarat că vizita la Chişinău reprezintă un semn al priorităţii pe care România o acordă dezvoltării relaţiilor bilaterale cu R. Moldova. Adrian Cioroianu a reafirmat sprijinul pe care îl va acorda România tineretului care doreşte să studieze în România şi tuturor cetăţenilor din R. Moldova care îşi doresc un viitor mai bun, mai sigur, pe care ţara sa îl va încuraja prin asigurarea unor facilităţi pentru accesul pe piaţa de muncă în România şi ţările Uniunii Europene. Totodată, Adrian Cioroianu a spus că reiterează invitaţia către omologul său moldovean, Andrei Stratan, pentru a discuta relaţia bilaterală dintre cele două state. „Îl rog pe Andrei să ne ajutăm unul pe altul să dăm jos acest zid al neîncrederii şi al suspiciunii ce pare a se ridica pe Prut”, a declarat ministrul român de externe. El a menţionat că toate demersurile României încearcă să fie dovada faţă de suveranitatea, integritatea şi independenţa R. Moldova, precum şi faţă de autorităţile acestui stat. MAE român a luat notă de decizia de a declara persona non-grata doi diplomaţi din cadrul Ambasadei României şi a decis să nu reacţioneze simetric pentru a nu încuraja o congestionare a relaţiilor moldo-române, a subliniat sursa citată. În pofida faptului că noul Consulat va permite creşterea capacităţii de procesare a vizelor (de la 400 la o mie de vize prelucrate pe zi), este nevoie de extinderea serviciilor consulare în teritoriu, a spus Adrian Cioroianu, menţionând că ar fi binevenită o reevaluare din partea autorităţilor de la Chişinău a posibilităţii de a deschide consulate la Bălţi şi Cahul. Consulatul funcţionează de joi, dar a fost inaugurat vineri de ministrul roman care, însoţit de Ambasadorul Filip Teodorescu, a vizitat noul sediu. Clădirea cu trei niveluri, amplasată la intersecţia dintre străzile Grigore Ureche şi Ismail, dispune de 25 de terminale pentru vize on-line,15 ghişee pentru lucrul cu publicul şi un ghişeu într-o zonă cu acces liber pentru persoanele care ridică actele şi vor să obţină informaţii. Noul Consulat are 60 de salariaţi. Adrian Cioroianu a remarcat posibilitate ca alte 8 ghişee de la nivelul trei al clădirii, nevalorificate deocamdată, să fie folosite pentru eliberarea vizelor pentru alte state ale Uniunii Europene, pentru ca moldovenii să nu fie nevoiţi să meargă la Bucureşti, în condiţiile în care cele 15 ghişee vor fi suficiente pentru activitatea secţiei consulare. Potrivit Ambasadorului României, cheltuielile pentru activitatea Consulatului s-au cifrat în 2007 la 1,5 mln euro şi se vor ridica în 2008 la 2 mln euro.