logo

Ministerul Educației premiază sportivii medaliați


https://www.ipn.md/index.php/ro/ministerul-educatiei-premiaza-sportivii-medaliati-7967_1097496.html

Premii cu valoarea totală de 4,5 milioane de lei a oferit Ministerul Educației și Cercetării în cadrul unei ceremonii de premiere a sportivilor medaliați la campionatele internaționale, transmite IPN.

„Mulțumesc sportivilor și antrenorilor care ne fac mândri ori de câte ori imnul Republicii Moldova răsună pe arenele competițiilor internaționale. Știu că în spatele acestor rezultate sunt ani de muncă, de implicare și sacrificii. Prin aceste premii pe care le înmânăm astăzi oferim un suport pe care îl  meritați din plin prin rezultatele dumneavoastră, stimați sportivi și antrenori”, a spus Anatolie Topală, ministru al educației și cercetării.

Campioana mondială la lupte feminine Anastasia Nichita a câștigat în anul curent și Campionatul European la acest gen de sport. Prezentă la festivitatea de premiere, sportiva a apreciat decizia de a majora bursele sportivilor. Anastasia Nichita urmează un program foarte încărcat anul acesta, dar și anul viitor, pentru că se apropie Jocurile Olimpice. „Vom fi recunoscători dacă și în continuare ne veți susține atât financiar, cât și moral, pentru a ajunge în cea mai bună formă sportivă la Jocurile Olimpice de la Paris în 2024”, a spus Anastasia Nichita.

Antrenorul emerit al Republicii Moldova la haltere, Maxim Cojocaru, și-a manifestat recunoștința că ministerul a venit cu inițiativa de a acorda premii pentru sportivi și antrenori nu doar la final, dar și la mijloc de an. Acest fapt, în opinia sa, încurajează sportivii să se antreneze asiduu pentru competițiile care urmează.

Bugetul alocat pentru activități sportive, premii și burse în 2023 este de circa 185 de milioane de lei, iar în curând acesta va fi suplimentat cu 22 de milioane de lei.

Actualmente, 143 de sportivi beneficiază de burse lunare din partea Ministerului Educației și Cercetării. Suma totală acordată lunar se ridică la peste 2,1 milioane de lei, iar suma totală pentru bursele sportivilor pentru anul 2023 este de circa 25 de milioane de lei.

În primele cinci luni ale anului curent, sportivii din Republica Moldova au obținut 99 de medalii la campionatele europene și mondiale. 31 de medalii sunt de aur, 26 – de argint și 42 de bronz.