Ministerul Economiei promite să asigure transparenţa privatizării întreprinderilor de stat
https://www.ipn.md/index.php/ro/ministerul-economiei-promite-sa-asigure-transparenta-privatizarii-intreprinderil-7966_959273.html
Portofoliile a 16 întreprinderi expuse spre privatizare sunt publicate pe site-ul oficial al Ministerului Economiei şi Comerţului (MEC).
Potrivit Serviciului de presă al MEC, mediatizarea procesului de privatizare este realizată cu scopul de a asigura o procedură transparentă de vânzare a acţiunilor din proprietate publică la Bursa de valori a Moldovei (BVM), şi de a familiariza cât mai larg potenţialii investitori cu condiţiile licitării întreprinderilor, precum şi pentru a promova înstrăinarea acţiunilor în condiţii de piaţă, suplimentar la cele prevăzute de actele normative în vigoare.
Informaţia include date caracteristice ale întreprinderii, ramura şi genul de activitate, rezultatele acesteia pentru anii precedenţi, date succinte privind indicatorii economico-financiari, etc.
Printre întreprinderile expuse spre privatizare, cele mai importante sunt SA „Aprovizelectro”, cu un capital statutar de 11 mil. lei, şi SA „Energoconstrucţia” cu - 2 mil. lei, ambele din mun. Chişinău.
În listă figurează trei întreprinderi din mun. Bălţi - Uzina Biochimică, Combinatul auto nr.1 şi întreprinderea de transport auto nr.7, precum şi întreprinderi de servicii poligrafice - SA ”Monotip” (Soroca), Poligrafist (Teleneşti) şi Tipografia Donduseni. Mai sunt licitate Staţia tehnologică de maşini ”Activant” (Ungheni), SA ”Aqua Prut”(Cahul), întreprinderea de extragere şi prelucrare a minereurilor nemetalifere ”Maconrut” (Edineţ), de construcţie a sistemelor de irigare”Melioservice-Agro” (Căuşeni) etc. În toate aceste întreprinderi statul deţine pachetul de control.
Anterior, viceministrul Economiei şi Comerţului, Igor Dodon a menţionat că aceste societăţi nu reprezintă obiecte strategice pentru stat care nu dispune de resurse financiare pentru dezvoltarea lor. Portofoliile acestor 16 întreprinderi urmează a fi mediatizate pe larg, inclusiv prin intermediul ambasadelor străine la Chişinău şi misiunilor diplomatice ale R. Moldova în străinătate.
Prima expunere la BVM a acţiunilor statului în 32 de societăţi pe acţiuni, printre care şi cele menţionate mai sus, va avea loc între 22 mai – 9 iunie curent.