logo

Ministerul Agriculturii precizează în ce condiții vor fi susținuți agricultorii prejudiciați de secetă


https://www.ipn.md/index.php/ro/ministerul-agriculturii-precizeaza-in-ce-conditii-vor-fi-sustinuti-7966_1107124.html

Agricultorii vor primi compensații dacă seceta și arșița din această vară le-a compromis cel puțin 60% din recolta de porumb și cel puțin 70% din recolta de grâu. Valoarea ajutorului nu va depăși 500 de mii de lei per solicitant, transmite IPN. Regulamentul acordării compensațiilor va fi votat de Guvern pe 11 septembrie, a precizat astăzi ministrul agriculturii, Vladimir Bolea.

Ajutorul se va calcula și va fi oferit agricultorilor prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. Toți agenții economici care au acte de confirmare a pierderilor suportate trebuie să le depună la oficiul AIPA în raza unde își au înregistrat sediul.

Valoarea maximă de ajutor nu poate depăși 500 de mii de lei per solicitant, iar plafonul cumulativ acordat unui solicitant în anul 2024  este de 1 milion de lei, inclusiv din ajutorul primit pentru compensarea parțială a prejudiciilor cauzate de calamitățile naturale în anul 2023.

Agricultorii cu terenuri agricole care se află în aria de deservire a unui sistem de irigare funcționabil nu sunt eligibili pentru acordarea ajutorului, precum și cei cu terenuri  pentru care au beneficiat de asigurare subvențională.

Solicitanții de ajutor trebuie să dețină raport statistic 4-AGR, cu totalurile semănăturilor pentru recoltă, în baza căruia se vor calcula suprafețele eligibile. Raportul trebuie să fie înregistrat la organul teritorial pentru statistică până la data de 3 iunie 2024, excepție fiind solicitanții care gestionează o suprafață de teren agricol mai mică de 10 ha, care prezintă certificatul de confirmare eliberat de autoritățile reprezentative ale APL.

Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat săptămâna trecută alocarea a 100 de milioane de lei din Fondul de intervenție al Guvernului pentru compensarea parțială a pierderilor suportate de producătorii agricoli urmare a secetei și arșiței puternice din această vară.