logo

Milsami a revenit la antrenamente după vacanţă


https://www.ipn.md/index.php/ro/milsami-a-revenit-la-antrenamente-dupa-vacanta-7979_1017712.html

Una dintre favoritele la titlu din acest sezon, Milsami Orhei, se antrenează de două zile la baza echipei Real Succes. Echipa condusă de Iurie Osipenco se va pregăti încă 4 zile la Chişinău, după care va pleca într-un stagiu de pregătire în Turcia, scrie IPN.

„Nu este uşor să revii după o lună, dar uşor-uşor revenim”, a declarat pentru siteul echipei căpitanul Romeo Surdu.

Românul Octavian Abrudan este singurul jucător care a părăsit echipa Milsami în această iarnă. În schimb, la Orhei ar putea ajunge fostul căpitan al echipei Zimbru, Iulian Erhan. „Avem o echipă bună. Vom transfera maximum 2-3 jucători”, a spus antrenorul Iurie Osipenco.

Milsami ocupă locul doi în Divizia Naţională, având cu cinci puncte mai puţin decât Dacia. Podiumul este completat de campioana în exerciţiu, Sheriff Tiraspol.