logo

Mihail Nesteriuc, student: „Votul nostru este șansa de a alege o Moldovă mai sigură, mai deschisă și mai europeană”


https://www.ipn.md/index.php/ro/mihail-nesteriuc-student-votul-nostru-este-sansa-de-a-7967_1108072.html

Mihail Nesteriuc, student la USM, a ales să studieze în Moldova pentru că vrea să contribuie la viitorul acestei țări și crede cu tărie că drumul european este cheia deschiderii unor noi oportunități pentru toți. Moldova are un imens potențial, iar Mihail vede în Uniunea Europeană șansa de a avea acces la educație de calitate, dezvoltare și colaborare cu o lume deschisă și modernă.

„Ca student, văd cum schimbările pozitive ne pot transforma viața. Uniunea Europeană înseamnă șanse reale de educație de calitate, acces la resurse globale și programe de schimb care ne pot schimba destinul. Noi, tinerii, avem responsabilitatea de a ne face vocea auzită. Votul nostru este șansa noastră de a alege o Moldovă mai sigură, mai deschisă și mai europeană”, spune Mihail.
 



El își dorește mai multe oportunități de angajare, proiecte de dezvoltare și o țară care își sprijină tinerii, oferindu-le șansa de a rămâne și de a construi un viitor mai bun aici, acasă.

Acest video a fost realizat in cadrul proiectului InfoTrust Alliance – Moldova, implementat de către GIZ Moldova, finanțat de către Ministerul Federal de Externe al Germaniei.