Mihai Răzvan Ungureanu: „Legislaţia R. Moldova nu oferă siguranţă investitorilor”
https://www.ipn.md/index.php/ro/mihai-razvan-ungureanu-legislatia-r-moldova-nu-ofera-siguranta-investitorilor-7966_958914.html
Legislaţia investiţională din Moldova nu oferă, deocamdată, siguranţă celor care vin să investească în domeniile economice de succes, a apreciat ministrul de Externe al României, Mihai Razvan Ungureanu, aflat la Chişinău într-o vizită privată la sfârşitul săptămânii trecute.
Ungureanu a evitat termenul „şubred” în raport cu sistemul de drept din Moldova, apreciindu-l ca având „ezitări”. În context, el s-a întrebat cum va putea investi cineva aici în afaceri, când ştie că valoarea investiţiei sale este concurată de valoarea mitei, pe care trebuie să o dea oficialilor. Aceste lucruri, a spus sursa citată, funcţionează deocamdată împotriva prosperităţii şi „numai reacţia societăţii ar putea trezi din amorţeală o birocraţie obişnuită cu acest tip de ţară şi de sistem”.
Odată cu aderarea României la UE, Moldova va avea o şansă economică fantastică pentru că preţul terenurilor în România se vor alinia la acele ale UE, iar cele din Moldova vor fi comparativ mai mici, a spus Mihai Răzvan Ungureanu. Din acest considerent, Moldova va deveni mai atractivă din punct de vedere investiţional şi va fi păcat ca, la momentul în care se va întâmpla acest lucru, Moldova să nu fie pregătită. Anume acest moment ar putea constitui schimbarea destinului economic al Moldovei.
Faptul că acum Moldova se află într-o situaţie de provizorat în ceea ce priveşte alimentarea energetică, ar trebui să dea de gândit oficialilor din conducerea ţării şi la fel ca în proverbul „Vara-sanie şi iarna-car”, „acum este momentul ca Moldova să schimbe capetele de ţeavă de la est la vest”, a mai spus ministrul român de externe, citat de Info-Prim Neo.