logo

Mihai Popșoi la Strasbourg: Asistența Consiliului Europei este extrem de importantă și valoroasă


https://www.ipn.md/index.php/ro/mihai-popsoi-la-strasbourg-asistenta-consiliului-europei-este-extrem-7965_1103986.html

Vicepremierul Mihai Poșoi, ministru al afacerilor externe, susține că asistența Consiliului Europei este extrem de importantă și valoroasă, cu precădere în contextul provocărilor actuale existente și în special a războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei. „Suntem determinați mai mult ca niciodată să avansăm cu pași fermi pe agenda de reforme a țării noastre, să combatem amenințările la adresa statului de drept”, a declarat oficialul la întrevederea cu secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, pe care a avut-o la începutul vizitei de la Strasbourg, transmite IPN.

În cadrul discuțiilor oficialii au făcut un schimb de opinii privind recentele evoluții ale situației politice din Republica Moldova, al procesului de aderare la UE și dinamica situației regionale.

„Am discutat despre asistența oferită de Consiliul Europei, în special prin intermediul planurilor de acțiuni pentru Republica Moldova și importanța proiectelor implementate în domeniile privind independența și eficiența sistemului judiciar, lupta împotriva corupției și spălării banilor, legislația, practica electorală și protecția refugiaților din Ucraina”, a menționat Mihai Popșoi.

Într-un comunicat de presă al MAE se precizează că secretarul general a salutat determinarea autorităților de la Chișinău în procesul de reforme democratice în conformitate cu standardele europene. „Oficialul a asigurat continuarea sprijinului Consiliului Europei în cadrul viitorului Plan de Acțiuni, care va pune accent pe domeniul justiției, lupta împotriva corupției și alte domenii cheie, pentru a sprijini eforturile de  consolidare a instituțiilor statului”, a mai spus vicepremierul Popșoi.