logo

Mihai Ghimpu: Să vină şi să ne pună pe masă candidatura, dacă nu e bună atunci să mai mediteze


https://www.ipn.md/index.php/ro/mihai-ghimpu-sa-vina-si-sa-ne-puna-pe-masa-7965_996002.html

Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, susţine că partidul său aşteaptă propunerile colegilor din Alianţa pentru Integrare Europeană, iar dacă pretendenţii nu vor întruni criteriile necesare, PDM şi PLDM vor trebui să caute alţii. Despre aceasta a spus Mihai Ghimpu jurnaliştilor după un eveniment, transmite Info-Prim Neo. „Noi nu participăm la şedinţe. Să vină şi să ne pună pe masă candidatura şi noi spunem că e bună sau nu. Dacă e bună, îl votăm, dacă nu e bună, atunci să mai mediteze. Noi nu tergiversăm alegerile. Doi ani şi jumătate nu a murit republica fără preşedinte, dar acum totul se duce la vale. Funcţionează Parlamentul şi Guvernul. Totul funcţionează”, a spus Mihai Ghimpu. PDM şi PLDM au ajuns să discute 4 candidaţi pentru şefia statului. Anterior, Marian Lupu şi Vlad Filat spuneau că trebuie să se găsească un candidat până la sfârşitul săptămânii şi să fie stabilită data alegerilor. În presă se vehiculează că cele patru candidaturi ar putea fi fostul ministru de externe, Mihai Popov, fostul ministrul al sănătăţii, Ion Ababii, fostul ministru al sănătăţii, Gheorghe Ghidirim şi fostul viceguvernator al Băncii Naţionale a Moldovei, Veronica Bacalu.