logo

Miercuri începe tipărirea buletinelor pentru votul în țară


https://www.ipn.md/index.php/ro/miercuri-incepe-tiparirea-buletinelor-pentru-votul-in-tara-8013_1107873.html

Miercuri începe tipărirea buletinelor care vor fi utilizate în secțiile de votare din țară la alegerile prezidențiale și pentru referendumul republican constituțional din 20 octombrie, transmite IPN.

„În conformitate cu prevederile Codului Electoral, reprezentanții concurenților electorali, mass-media și observatorii acreditați pot să asiste la procesul de confecționare a matriței buletinului de vot, tipărirea buletinelor de vot, precum și la lichidarea matriței”, precizează Comisia Electorală Centrală.

Buletinele de vot vor fi tipărite la Combinatul Poligrafic din strada Mitropolit Petru Movilă, începând cu ora 12.00.

Pentru secțiile de votare din țară a fost stabilit un tiraj de 2 729 996 de buletine de vot pentru fiecare din cele două scrutine. Cele mai multe, 2 092 641 de buletine, vor fi în limba română. Peste 631 de mii de buletine vor fi în limba rusă, iar 115 mii – în limba ucraineană. Mai puține buletine vor fi în găgăuză, bulgară și limba romani.