logo

Michael D. Kirby: Ambasada SUA va oferi întotdeauna susţinere R. Moldova în drumul ei spre Europa


https://www.ipn.md/index.php/ro/michael-d-kirby-ambasada-sua-va-oferi-intotdeauna-sustinere-r-moldova-in-drumul--7967_961846.html

Ambasada SUA va oferi întotdeauna susţinere R. Moldova în drumul ei spre Europa, a declarat ambasadorului SUA la Chişinău, Michael D. Kirby, sâmbătă, 21 octombrie, în cadrul Congresului absolvenţilor programelor de schimb ale Guvernului SUA. Ambasadorul este de părere că participanţii programelor de schimb ale Guvernului SUA sunt printre cei mai cărturari, diverşi şi inteligenţi oameni din R. Moldova. Diplomatul si-a exprimat speranţa că investiţia pe care o face Guvernul SUA în viitorul acestora va avea un efect pozitiv asupra viitorului Moldovei. “Avem cu toţii o provocare, căreia trebuie să-i facem faţă şi anume - să transformăm Moldova într-o ţară mai bună”, a spus Michael D. Kirby. La congres participă circa 300 de absolvenţi ai tuturor programelor de schimb pe care le-a derulat şi le derulează Ambasada SUA în R. Moldova. Aceştia vor alege noii membri ai Consiliului Absolvenţilor şi vor discuta planurile şi activităţile pentru anul viitor. Începând cu anul 1993, aproximativ 3000 de cetăţeni ai R. Moldova au vizitat în SUA în cadrul programelor de schimb finanţate de Guvernul american, în diverse domenii - agricultură, managementul în artă, mass media, medicină şi educaţie. Pentru anul academic 2006-2007, Ambasada Statelor Unite la Chişinău a anunţat noi programe de schimb pentru cetăţenii RM: Programul Edmund S. Muskie Graduate Fellowship, Programul Eurasian Undergraduate Exchange, Programul Future Leaders Exchange. Ambasada SUA de asemenea continuă să accepte formularele pentru participarea la programele Fulbright Scholar şi Fulbright Faculty Development. Aceste programe sunt finanţate completamente de Biroul pentru Învăţământ şi Cultură al Departamentului de Stat al SUA şi sunt menite să promoveze reformele democratice şi tranziţia la economia de piaţă prin instruire academică intensivă şi participare civică. Participarea în programele de schimb se decide pe baza meritelor participanţilor, candidaţii fiind evaluaţi in funcţie de performanţele academice, potenţialul de lider, cunoştinţele de limbă engleză, domeniul de studiu şi gradul de pregătire pentru a studia în SUA. Programele oferă oportunităţi egale tuturor solicitanţilor şi nu fac discriminări pe baza de rasă, sex, religie, origine naţională sau etnică, handicapuri sau disabilităţi. Preferinţă se acordă persoanelor care nu au experienţă recentă de studii sau cercetare în SUA.