logo

Metamorfozele moldovenești ale campaniei de vaccinare. Op-Ed de Ala Tocarciuc


https://www.ipn.md/index.php/ro/metamorfozele-moldovenesti-ale-campaniei-de-vaccinare-op-ed-de-7978_1082534.html

„Medicii sunt obosiți de muncă extenuantă. Populația este obosită de stresul pandemic și incertitudine. Soluția pentru a ieși din incertitudine este una – vaccinarea rapidă a tuturor. Poate  că suntem acum în punctul decisiv de transformare a atitudinii noastre față de acest proces. Un fel de metamorfoză a campaniei de vaccinare ne va ajuta să transformăm viața tuturor oamenilor din Moldova și să pornim pe o cale pozitivă de evoluție și schimbare. Poate anume această metamorfoză ne va determina viitorul apropiat?!...” 
---


Am obosit să mai scriu despre COVID-19. Oboseala pandemică a atins și acest domeniu din activitatea mea. Dar a intervenit ceva care m-a determinat să scriu acest editorial.

Noutatea 1

Săptămâna aceasta a venit o știre oficială din Germania, de la Ministerul Federal al Afacerilor Interne, care într-un comunicat de presă, printre altele, anunța:

„La 14 zile de la primirea ultimei doze de vaccinare necesare, rezidenții țărilor terțe pot intra în țară în orice scop permis, dacă sunt îndeplinite cerințele legale generale pentru ședere. În special, vizitele și intrările turistice vor fi posibile din nou pentru persoanele vaccinate ”.

Ce înseamnă asta pentru cetățenii Republicii Moldova? Un exemplu pozitiv determinat de importanța vaccinării pentru a putea călători în orice țară de pe glob.

Moldova nu este stat membru al UE, deci noi suntem o țară terță. Cetățenii Moldovei care au primit ambele doze de vaccin vor putea intra în Germania peste 14 zile după primirea ultimei doze de vaccin.

Noutatea 2

Un sondaj de opinie prezentat luni în Moldova ne spune că peste 50% din populația matură nu vrea să se vaccineze împotriva COVID-19. Am menționat intenționat – populația matură, deoarece 50% din populația matură este mai puțin de 50% din populația generală. Mai sunt cei care încă nu au împlinit 18 ani, și care încă mai rămân nevaccinați din varia motive. Deci, în sumă am avea mai mult de jumătate din populația țării, care nu poate fi vaccinată din motive de reticență sau alte motive. Acesta este un factor de risc major acum, deoarece fiecare om nevaccinat este o potențială victimă a virusului în următoarele luni.

Noutatea 3

În Rusia este a doua săptămână o explozie de cazuri noi de COVID-19, determinată de tulpina indiană Delta, care se presupune că ar fi suferit mutații noi, creând o tulpină Delta de Rusia. Autoritățile unor regiuni au dispus obligativitatea vaccinării pentru unele categorii de cetățeni, urmând o recentă concluzie a CEDO, precum că vaccinarea obligatorie nu prezintă o încălcare a drepturilor omului.

Tulpina Delta este foarte contagioasă, cu un coeficient de contagiozitate egal cu 8 și o clinică mai agresivă a bolii. Cu această tulpină sunt afectați mai mult tinerii și copiii, în special cei nevaccinați.

Aceste noutăți au determinat decizia mea de a scrie un material nou despre pandemie și despre efectele nevaccinării noastre.

De ce sunt importante aceste noutăți?

Țările europene vor deschide granițele pentru persoanele vaccinate și pentru astfel de țări cum este Moldova. Doar că, pentru a intra în Germania cu certificat de vaccinare din Moldova, mai trebuie ca Moldova să fie o țară cu risc mic pandemic. Asta înseamnă că trebuie să avem mai puțin de 50 cazuri la 100 000 populație pe parcurs la 28 zile. Dacă în Moldova va crește numărul de cazuri, se va aplica excepția, aplicată acum cetățenilor veniți din Marea Britanie. Cetățenii acestei țări nu au permisiune de a intra în Germania la acest moment, din cauza variantelor de îngrijorare a tulpinii Delta. De menționat, că rata de vaccinare în Marea Britanie este net superioară celei din Moldova pentru moment. Tulpina Delta a declanșat focare mari printre grupurile de persoane nevaccinate.

Probabilitatea că varianta Delta deja a ajuns în Moldova este mai mare de 90%. Argumentele sunt următoarele: avem zilnic cazuri de import din Rusia, nu se fac teste suficiente, nu se citesc tulpinile, nu se monitorizează carantina celor veniți din Rusia și Marea Britanie, nu se perfectează anchetele epidemiologice pentru cei deja testați pozitiv la COVID-19 etc.

Aproximativ în patru săptămâni o să avem o creștere rapidă, similară celei din Moscova și aici. Rata de vaccinare din Rusia și Moldova sunt comparabile, aproximativ 12% din populație au primit cel puțin o doză de vaccin. Nu avem aparent imunitate suficientă pentru a opri acest val. Iminența înaltă a tulpinii Delta, susținută de lipsa restricțiilor și rata redusă de vaccinare o să determine dimensiunea noului val pandemic în Moldova.

Ce putem face în aceste patru săptămâni ca să oprim valul?

Putem accelera viteza campaniei de vaccinare. Este deja clar, că toți cei mai conștienți și cei care au dorit deja sunt vaccinați. Rata lor este cam de 20%, raportată la populația generală în total, dacă e să-i includem și pe cei vaccinați în alte țări. Restul 80% au nevoie de motivare.

Motivarea poate fi materială sau ideologică.

Motivarea ideologică ar prinde bine la susținătorii partidelor politice sau ai unor culte religioase. Pentru a trezi aceste curente este nevoie de multă implicare și comunicare. Liderii partidelor politice ar putea începe cu îndemnarea de a se vaccina pentru membrii partidelor, grupurile de susținere, fani, membrii familiilor acestora.


Motivarea materială poate fi realizată prin diverse pachete promoționale cu cadouri personalizate la fiecare doză de vaccin, diverse loterii cu premii bănești impunătoare sau alte bunuri tangibile.

Spre exemplu, dacă Loteria Moldovei ar condiționa vânzarea biletelor doar celor vaccinați, asta ar stimula vaccinarea fanilor. Un alt exemplu de motivare ar fi printre fanii unor anumitor produse cosmetice sau de sănătate, distribuite în special printre rețelele de consultanți, cum ar fi Oriflame sau Herbalife și altele. Pachete alimentare sau pachete cu bunuri de primă necesitate pot fi un motivator important pentru persoane cu venituri reduse.

O să existe voci, care o să spună că nu avem bani pentru motivarea materială a vaccinării. O să fiu parțial de acord: Nu sunt fonduri special alocate pentru asta încă. Dar se pot organiza ușor din fondurile pentru responsabilitate socială ale companiilor mari, din fondurile de sănătate, din fondurile sociale.

Dacă o să evităm valul cu tulpina Delta, care estimativ poate genera de la 50000 la 100000 cazuri noi de COVID-19, și înmulțim aceste cifre la costul de tratament al unui caz, și mai adăugăm cheltuielile, cauzate de pierderea capacității de muncă, vă asigur că vom economisi mult mai mult, numai stimulând vaccinarea.

Medicii sunt obosiți de muncă extenuantă. Populația este obosită de stresul pandemic și incertitudine. Soluția pentru a ieși din incertitudine este una – vaccinarea. Poate că suntem acum în punctul decisiv de transformare a atitudinii noastre față de acest proces. Un fel de metamorfoză a campaniei de vaccinare ne poate ajuta să transformăm viața tuturor oamenilor din Moldova și să pornim pe o cale pozitivă de evoluție și schimbare. Poate anume această metamorfoză ne va determina viitorul apropiat?!...