logo

Merele moldovenești, exportate pentru prima dată în Germania și Finlanda


https://www.ipn.md/index.php/ro/merele-moldovenesti-exportate-pentru-prima-data-in-germania-si-7966_1091008.html

În anul curent, Republica Moldova a exportat pentru prima dată mere în Germania și Finlanda. În perioada ianuarie-iunie anul curent, în Germania au fost exportate 60 de tone de mere moldovenești, iar în Finlanda – 20 de tone, a precizat pentru IPN Iurie Fală, director executiv al Asociaței Producătorilor și Exportatorilor de Fructe Moldova Fruct.

Responsabilul de la Moldova Fruct a precizat că, în perioada ianuarie-iunie anul curent Republica Moldova a exportat 146 de mii tone de mere, față de 100 de mii de tone, exportate în aceeași perioadă a anului trecut, adică cu 46% mai mult. Această creștere se datorează extinderii piețelor de desfacere. Dacă în anul trecut merele moldovenești erau exportate în special în Federația Rusă, în anul curent cantități mai mari de mere față de anul trecut au ajuns pe piețele din Libia, Malaezia, Armenia, Bulgaria, Ucraina. Și în Orientul Mijlociu s-au exportat mai multe mere, doar în Arabia Saudită de la începutul anului curent au ajuns 1 000 de tone de mere moldovenești, a specificat Iurie Fală.

În același timp, o cantitate impunătoare de mere din Republica Moldova ajunge în România. În perioada ianuarie-iunie anul curent în România au fost exportate peste 7600 de tone de mere moldovenești, de 9 ori mai mult față de perioada similară a anului trecut, a subliniat Iurie Fală.

Responsabilul de la Moldva Fruct a adăugat că, deși exportul merelor per total a crescut, în perioada ianuarie-iunie anul curent, cu 46% față de perioada similară a anului trecut, războiul din Ucraina a influențat negativ activitatea exportatorilor, inclusiv a celor de fructe, întrucât a crescut perioada de tranzit a acestor produse, și, totodată, au crescut și prețurile pentru transportarea mărfii.