logo

Membrii Partidului Șor protestează la Președinție


https://www.ipn.md/index.php/ro/membrii-partidului-sor-protesteaza-la-presedintie-7965_1092056.html

Membrii Partidului politic Șor au protest în această dimineață la Președinție. Aceștia au venit cu pancarte, pe care au scris: „Maia Sandu, pleacă!”, „Lasă-ne!”, „Maia Sandu, adio!”, transmite IPN.

„Sunt împotriva dictaturii. Nu mă interesează niciun partid, doar că sunt împotriva dictaturii. Mie nu trebuie să-mi spună cum și ce să gândesc. Vreau eu în Europa sau nu vreau în Europa”, a declarat unul dintre protestatari. Acesta a mai spus că prețurile au crescut, însă aceste lucruri nu tocmai depind de Guvern, de președinte, ci este vorba despre inflația care a crescut în toată lumea.

Un alt participant la acțiune a spus că actuala conducere nu face nimic pentru pensionarii. „Se duce la piață să cumpere ceva. Pleacă cu o pungă, dar se întoarce cu jumătate. Nici anul trecut nu a fost mai bine, e la fel sau poate chiar mai rău”, afirmă bărbatul, care se plânge că are de întreținut familia.

Partidul politic Șor este subiectul unei cauze penale intentate pentru finanțare ilegală. În cadrul dosarului, au avut loc numeroase percheziții și au fost reținuți mai mulți membri, printre care și deputata Marina Tauber. Potrivit procurorilor, formațiunea ar fi acceptat conștient bani din partea unei grupări criminale. Banii erau folosiți în interes de partid, dar și pentru onorarii pentru artiști și pentru organizarea de proteste. La rândul său, reprezentanții partidului au declarat că acțiune de urmărire penală sunt presiuni asupra opoziției.