logo

Membrii conducerii unei formaţiuni politice declară vot de neîncredere liderului formaţiunii


https://www.ipn.md/index.php/ro/membrii-conducerii-unei-formatiuni-politice-declara-vot-de-neincredere-liderului-7965_968785.html

Consiliul Politic şi Consiliul Naţional de coordonare al partidului Patria-Moldova (PPM) au anunţat vot de neîncredere preşedintelui partidului, Andrei Ţărnă, şi membrului formaţiunii, deputatului în Parlamentul R.Moldova, Gheorghe Musteaţă. Declaraţia a fost mediatizată într-o conferinţă de presă de marţi, 11 martie, de către vicepreşedintele partidului, Gheorghe Sima, transmite Info-Prim Neo. Chiar dacă până la ora actuală Patria-Moldova nu este o formaţiune înregistrată, membrii conducerii ei au decis nu numai exprimarea votului de neîncredere liderului, dar şi de a-i interzice să facă declaraţii politice din numele partidului şi intenţionează să recomande membrilor PPM să aleagă un alt preşedinte la Congresul extraordinar, care ar putea fi convocat într-o lună-două. Gheorghe Sima explică poziţia conducerii PPM prin faptul, că la 13 martie liderii formaţiunii sunt invitaţi la Duma de Stat a Federaţiei Ruse pentru consultări privind situaţia din Transnistria, Osetia şi Abhazia. Formaţiunea este gata să propună un pachet de documente care ar permite soluţionarea diferendului transnistrean, spune sursa citată, exemplificând prin propuneri concrete, cum ar fi declararea limbii ruse a doua limbă de stat, crearea unei confederaţii, neacceptarea declarării Transnistriei ca stat aparte, acceptarea privatizării efectuate în stânga Nistrului etc. În acelaşi timp, liderul PPM se declară pentru independenţa Transnistriei, după care urmează să fie discutat statutul acesteia. Sima spune că şi deputatul Musteaţă are aceeaşi părere, motiv pentru care şi acestuia i-a fost declarat vot de neîncredere.