logo

Membrii blocului „Pobeda” trebuie trași la răspundere pentru trădare de patrie, declarații


https://www.ipn.md/index.php/ro/membrii-blocului-pobeda-trebuie-trasi-la-raspundere-pentru-tradare-7965_1104182.html

Politicienii care au format pe 21 aprilie la Moscova blocul „Pobeda” trebuie trași la răspundere penală pentru trădare de patrie. Această acțiune reprezintă un pericol existențialist pentru Republica Moldova. O spun reprezentanții asociației obștești „Parlamentul Independenței”, semnatari și votanți ai Declarației de Independență.

Într-o conferință de presă la IPN, președintele asociației „Parlamentul Independenței”, Alexandru Arseni, doctor habilitat în dreptul constituțional, a declarat că societatea umană organizată într-un stat tot timpul s-a bazat pe buna sa dezvoltare, cu respectarea anumitor reguli. Iar statul stabilește Constituția și legile. „Orice abatere de la lege trebuie sancționată, mai mult ca atât când aceste acțiuni sunt făcute în mod vădit, conștient, așa cum a fost la 21 aprilie, în mod cinic. Acest lucru nu mai poate fi suportat. A fost ultima picătură a răbdării și bunei credințe a românilor și a celor cetățeni care sunt de origine rusă, dar care au conștiință umană”, a spus Alexandru Arseni.

Vicepreședintele asociației, Pintilie Pîrvan, doctor în științe, a menționat că forțele revanșiste, împreună cu așa-zisa opoziție, au format un bloc al trădătorilor la Moscova și acest fapt este un pericol existențial pentru Republica Moldova. „Blocul trădătorilor. Aș spune că Procuratura trebuie să se pronunțe tranșant – trădători de patrie. Este o ingerință directă  în politica Republicii Moldova”, susține Pintilie Pîrvan.

Potrivit lui, oamenii legii au anunțat despre reținerea unor sume impunătoare de bani. Însă, în opinia sa, este vorba despre sume mult mai mari, pentru că au fost cheltuieli pentru zboruri, cazări în hoteluri de lux. „Toți participanții, în primul rând deputații din Parlament, conducerea autonomiei (Găgăuzia), dar și ceilalți să fie pedepsiți penal. Deputaților să le fie retrase mandatele”, a subliniat Pintilie Pîrvan.

Președintele Partidului Reîntregirii Naționale ACASĂ, Valentin Dolganiuc, votant și semnatar al Declarației de Independență, a declarat că în anul 1991 a fost manifestată dorința de a ieșit „de pe orbita Moscovei”, însă acest lucru nu s-a întâmplat nici până astăzi. La fel ca acum mai bine de 30 de ani, Kremlinul își mențin trei piloni de bază pentru a modela minți: televiziunile și propaganda rusească, precum și biserica rusească, care la fel face intens propagandă. „Al treilea pilon este coloana a cincea. Iată această coloană a cincea, pe față și fără a mai tăinui acțiunile sale, s-a întrunit la Moscova și a plămădit o lovitură de stat în Republica Moldova... Am condamnat, împreună cu colegii mei, acest grup criminal organizat care s-a constituit în așa-zisul bloc electoral „Pobeda-Victoria”. Cel mai mare pericol este că aceștia aduc în Republica Moldova războiul lui Putin. Pentru aceasta ei trebuie diferiți justiției pentru cea mai înaltă trădare de stat”, a precizat membrul Consiliului de administrare „Parlamentul Independenței”.

Membrii asociației obștești „Parlamentul Independenței” au venit cu o Declarație-apel prin care solicită guvernărilor de la Chișinău și București convocarea ședinței comune la care să se adopte Actul Unirii Republicii Moldova cu România – act normativ suprem al dreptății și totodată al lichidării Pactului Ribbentrop-Molotov pentru națiunea română. De asemenea, semnatarii și votanții Declarației de Independență se adresează și guvernelor Statelor Unite ale Americii, Germaniei și Franței să aibă un aport frățesc pentru Națiunea Română reîntregită.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.