logo

Medpark a participat la cursa Green Run, susţinând modul sănătos de viaţă


https://www.ipn.md/index.php/ro/medpark-a-participat-la-cursa-green-run-sustinand-modul-sanatos-de-viata-7542_1065236.html



Medpark a participat la cursa Green Run, susţinând modul sănătos de viaţă
 

Între 5 şi 6 iulie în Moldova s-a desfăşurat evenimentul sportiv Green Run, organizat de Asociaţia Explore Moldova, Asociaţia Naţională de Turism Receptor din Moldova, cu sprijinul proiectului USAID CEED II şi susţinut de Către Spitalul Internaţional Medpark, în calitate de partener Gold, precum şi de alţi parteneri.

De la fondarea sa în anul 2011, spitalul multidisciplinar Medpark, susţine modul activ de viaţă şi promovează sportul. De această dată, echipa Medpark a participat nemijlocit la cursele din cadrul evenimentului, contribuind astfel la promovarea unui mod sănătos de viaţă.

Cursa Green Run a avut loc la 160 km distanţă de Chişinău, în raionul Rezina, pe malul Nistrului. Participanţii au avut următoarele opţiuni: sâmbătă, 5 iulie - alergare pe o distanţă de 500 m, 5 km, 10 km sau 20 km, iar duminică, 6 iulie - cursa de ciclism pe distanţa de 3 km (pentru copii) şi 10 km, 30 km sau 60 km (pentru adulţi).

La eveniment au participat atât persoane fizice, cât şi reprezentanţi ai unor companii din diverse domenii. În prima zi au alergat 24 de concurenţi, iar la cursa pe biciclete au participat 29 de sportivi amatori. Astfel, numărul total de participanţi a atins cifra de 53, dintre care - 43 de bărbaţi şi 10 femei. Cei mai tineri campioni s-au ales cu biciclete, echipament pentru tenis şi  seturi de colorat. Câştigătorii adulţi au primit premii băneşti, biciclete şi rucsacuri.

„Medpark participă la asemenea evenimente deoarece scopurile noastre coincid - noi încurajăm modul sănătos de viaţă şi practicarea activităţilor sportive. Acum foarte multe persoane suferă de afecţiuni ale aparatului locomotor, dar şi de boli cardiovasculare, iar lipsa activităţilor fizice care ar căli organismul, agravează şi mai mult problema. Medpark susţine evenimentele sportive, inclusiv Green Run, pentru a le reaminti oamenilor cât de important este să adopte un mod activ de viaţă, care este calea sigură spre sănătate. Personal, n-aş fi putut rata o asemenea cursă”, a mărturisit Hakan Eren, chirurg-ortoped Medpark, cu o experienţă de 23 de ani în domeniu, participant la cursa Green Run.

Susţinând cele mai importante evenimente sportive din Republica Moldova, Medpark continuă campania de informare „Ajută-ne să-ţi protejăm inima!”. Scopul acesteia este de a sensibiliza opinia publică faţă de pericolul nedepistării la timp a afecţiunilor cardiovasculare şi de a informa despre importanţa controalelor medicale periodice. Actualitatea campaniei este condiţionată de faptul că în prezent, bolile de inimă cauzează majoritatea deceselor din Republica Moldova, din Europa, dar şi la nivel mondial.

Ca parte a acţiunilor de responsabilitate socială corporativă, Medpark iniţiază şi susţine numeroase proiecte sociale şi caritabile, confirmându-şi şi consolidându-şi astfel statutul de actor social responsabil.

Despre Spitalul Internaţional Medpark

Spitalul Internaţional Medpark a fost inaugurat în Republica Moldova în anul 2011, fiind primul şi cel mai mare spital multidisciplinar privat din ţară.

Conceput ca un centru de excelenţă, Medpark dispune de săli de operaţie şi rezerve de spitalizare ultradotate, maternitate, laborator propriu de analize, policlinică şi departament de imagistică care oferă servicii medicale de top precum: rezonanţă magnetică, tomografie computerizată, angiografie digitală, osteodensitometrie, radiologie şi mamografie, endoscopie,ecografie şi ultrasonografie de înaltă rezoluţie.

Deschis 24/24 ore şi 7/7 zile, spitalul oferă servicii medicale de înaltă calitate în conformitate cu standardele şi practicile internaţionale, egale cu cele ale instituţiilor medicale lideri pe piaţa internaţională. Graţie unei infrastructuri moderne şi a unei echipe înalt calificate ce monitorizează încontinuu calitatea îngrijirii medicale, serviciile oferite la Medpark garantează siguranţa şi satisfacţia pacienţilor.





DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenţia de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea şi esenţa conţinutului comunicatului, prezentat spre publicare şi/sau distribuire.