Următorul val de pandemie despre care se scrie în lume nu va fi foarte vertiginos pentru Moldova, se așteaptă o evoluție mai moale din cauza ratei de vaccinare și imunității naturale. „Avem o parte bună de populație vaccinată, o parte chiar au imunitatea naturală căpătată în urma bolii, dar totuși mutațiile virusului sunt imprevizibile”, a precizat pentru IPN directorul Spitalului clinic municipal de boli contagioase de copii, infecționist de categorie superioară, Ludmila Bîrca.
La momentul actual, spitalul are 65 de pacienți, mame și copii, cu coronavirus. O parte din ei sunt refugiați din Ucraina. „Avem două secții care acum sunt pline și, probabil, în curând vom deschide a treia secție, dar mai așteptăm să vedem care o să fie internările, fiindcă nu are rost să deschizi secția și s-o ții goală. Sunt și alte patologii care tot necesită internare”, a spus ea.
Potrivit directorului, deși spitalul este echipat și asigurat bine, există necesitatea de lucruri de igiena personală pentru pacienți din rândul refugiaților. La momentul actual, sunt în jur de 14 mame cu copii. „Acești oameni au necesități un pic mai mari decât ai noștri. Ne străduim un pic mai bine să-i hrănim, în măsura posibilităților”, a spus medicul.
La începutul pandemiei, spitalul nu s-a confruntat cu acel stres care a fost în alte spitale, deoarece bolile infecțioase sunt profilul spitalului. „Noi ne-am conformat foarte repede. Spitalul este construit în așa fel încât orice salon poate fi izolat absolut cu traseul aparte, mai ales etajul unu... În principiu, suntem pregătiți și echipați. Chiar acum avem foarte multă utilaj, l-am primit în timpul pandemiei”, a spus directorul.
Spitalul clinic municipal de boli contagioase de copii a fost dotat, la sfârșitul lunii iunie, cu un aparat de respirație artificială, un automobil sanitar, seturi de lenjerie de pat și costume de protecție. Donația a fost făcută de Primăria municipiului Chișinău cu prilejul jubileului de 50 de ani de activitate.