logo

Medicii sunt epuizați, iar oamenii răspândesc virusul prin neglijența lor, avocată


https://www.ipn.md/index.php/ro/medicii-sunt-epuizati-iar-oamenii-raspandesc-virusul-prin-neglijenta-7967_1077057.html

Medicii care tratează pacienții cu COVID-19 sunt epuizați și își riscă, în fiecare zi, propria sănătate și viață. Comunitatea, în loc să-i ajute, le face munca mai dificilă. Oamenii răspândesc virusul prin neglijența lor, atunci când, fiind bolnavi, merg la farmacie, la piață sau într-un alt loc public. O spun soții Angela și Anatolie Istrate, avocați de meserie, care s-au aflat timp de o lună în spital.

Într-un interviu online: „Strigăt la rațiune din salonul bolnavilor gravi de COVID-19”, realizat de Agenția de presă IPN, soții au avut gânduri bune pentru medicii care muncesc cu dedicație și care i-au ajutat să lupte cu boala, dar și cu stările emoționale prin care au trecut. În același timp, condamnă comportamentul unor oameni care, cu rea intenție, nu respectă măsurile de prevenire a răspândirii virusului.  Femeia spune că numărul pacienților grav bolnavi este mare. Locuri la terapie intensivă în spitalul unde s-a tratat nu erau, la fel cum nu erau nici la Spitalul Clinic Republican. Avocatei îi este frică că se poate ajunge într-un colaps, când nu vor mai putea fi ajutați toți cei care au nevoie. Cunoaște cazuri când au fost externați pacienți cu testul la COVID-19 pozitiv pentru a elibera locul unor pacienți mai gravi.

Și soțul său, avocatul Anatolie Istrate, spune că situația este alarmantă. „Închipuiți-vă, dragi cetățeni, dacă decedează doctorii, care au o protecție maximă, ce facem noi, cei care nu avem destule sau deloc cunoștințe în domeniul medicinii”. El spune că a fost martorul unei situații în care tinerii studenți rezidenți la medicină, care urmau să aibă grijă de pacienții cu COVID-19, s-au concediat a doua zi, deoarece nu au rezistat situației tensionante.

Avocatul consideră că ministra sănătății, muncii și protecției sociale, care cunoaște  calvarul prin care trec oamenii bolnavi de COVID-19 ar trebui, în primul rând, să le vorbească cetățenilor despre consecințele virusului. „Pentru mine, este important ca în fruntea ministerului să se afle un specialist în domeniu. Trebuie de găsit specialiști care să coordoneze în societate, pentru a combate virusul”, a mai spus Anatolie Istrate.

Avocatul a avut un apel și pentru factorii de decizie din domeniul justiției. Sugestia pentru CSM este să dispună măsuri care ar evita aglomerația ar reduce timpul de ședere la judecătorie. „Eu aș vrea, ca avocat, să vin la ora 11.00 cu clientul meu să mi se examineze cauza, să fiu eliberat să merg mai departe să-mi fac datoria mea. Ce faceți dumneavoastră astăzi? Grămădiți acea lume 60-70 de dosare, faceți apelul și începeți a examina. În interior fiind toți. Neavând date cine este bolnav, cine e infectat”, a remarcat Anatolie Istrate, dezaprobând astfel de practici.