Foto : Zenon Mirota/ECS
Greva din august la șantierul naval „Lenin” din Gdańsk. Vedere de sus a Porții nr. 2, cu muncitorii și locuitorii adunați lângă aceasta. Deasupra porții este vizibil un banner cu sloganul „PROLETARI DIN TOATE FABRICILE UNIȚI-VĂ!”, iar pe acoperișul casei de gardă sunt afișate panouri cu 21 de postulate.
Relațiile dintre țările europene sunt modelate conform principiului solidarității. Acest lucru reprezintă o garanție infailibilă a construirii unui viitor mai bun pentru Europa
Cu patruzeci de ani în urmă, în lunile fierbinți de vară ale anului 1980, Europa arăta complet diferit față de prezent. Continentul era traversat de Cortina de Fier, aceasta nefiind doar o linie metaforică a diviziunii politice. În esență, ea separa statele libere și democratice de cele care fuseseră private de suveranitate și deveniseră complet dependente de imperiul sovietic.
Printre țările rămase după război sub protectoratul regimului comunist s-a aflat și patria mea – Polonia. Polonia, care în urma celui de-al doilea război mondial a pierdut aproape 6 milioane de cetățeni, dintre care jumătate erau cetățeni polonezi de origine evreiască. Acest lucru a reprezentat o catastrofă după care – omenește vorbind - nu aveam dreptul să ne revenim.
Și totuși am încercat. În vremurile subjugării postbelice, cunoscute drept perioada Republicii Populare Poloneze, polonezii nu au renunțat la eforturile lor de a-și realiza visele de autodeterminare, libertate și independență. Nu ne-am împăcat niciodată cu sentința nedreaptă a istoriei. De aceea, în Polonia au exista în continuu încercări de lupte eroice cu regimul dependent de Moscova. Din păcate, fără efect. Guvernarea comunistă pacifica sângeros toate protestele sociale, urmărea societatea și cenzura manifestările de libertate în artă și literatură. Cu fiecare alt protest, creștea numărul victimelor, dar chiar și așa, speranța nu s-a stins.
Rodul acestei speranțe a fost luna August '80, un adevărat moment de răscruce. A fost un fenomen de neimaginat la nivelul întregului bloc sovietic. A fost ceva ce a provocat la nivel mondial uimire și în același timp admirație. După o serie de greve ale muncitorilor în șantierele navale și alte locuri de muncă din întreaga Polonie, despoticul partid comunist a fost nevoit să cedeze în cele din urmă. În acel moment s-a permis înființarea primului sindicat autonom, independent de guvern, din istoria statelor blocului sovietic.
Așa s-a născut „Solidaritatea”. Formal ea era o organizație sindicală, însă în esență a constituit o mișcare socială la nivel național care a unit milioane de polonezi într-o comunitate unică, plină de credință. De unde ne-a fost inspirată această credință? Ne inspiram, și ne inspirăm până în ziua de azi, dintr-o tradiție politică veche de secole – dragostea pentru libertate și democrație. Din atașamentul față de Europa, din care de o mie de ani Polonia face parte activă. Și, de asemenea, din inspirația trezită în societatea poloneză de Papa Ioan Paul al II-lea – alegerea sa la Sfântul Scaun a fost o sursă constantă de speranță și putere pentru polonezi.
Astăzi, ani mai târziu, este foarte clar că Solidaritatea a fost pietricica care a provocat avalanșa și, ca urmare, prăbușirea Cortinei de Fier în anul 1989. Datorită „Solidarității”, Polonia s-a eliberat din sfera de influență sovietică, iar Europa a putut deveni din nou un tot întreg.
Deși au trecut deja patruzeci de ani de la nașterea „Solidarității”, idealurile de solidaritate sunt încă și trebuie să fie în continuare vii pentru noi. Noi, polonezii, le-am păstrat nu ca exponate de muzeu, ci ca valori care definesc standardul în viața publică, un model specific la care aspirăm. Dar solidaritatea înseamnă mai mult decât un deziderat socio-politic. Este o formă de existență prezentă și în gesturile și comportamentele cotidiene. „Nu există libertate fără solidaritate” – ne amintim de spusele lui Ioan Paul al II-lea. Și ținem minte, de asemenea, că nu există solidaritate fără dragoste, iar fără aceste două – nu există nici viitor.
Când societatea noastră este lovită de dezastre – inundații, cataclisme, incendii, tornade – solidaritatea devine nu numai unul dintre principiile directoare de acțiune, ci pur și simplu o condiție de supraviețuire. Am observat și continuăm să observăm în continuare acest lucru în lupta împotriva pandemiei de coronavirus. Acordarea necondiționată de ajutor, sacrificiul pentru salvarea altora, altruismul sincer, empatia, abandonarea fricii și a egoismului – astfel de exemple au fost prezentate în momentele cele mai dificile de către medici, paramedici, personal în uniformă, farmaciști, dar și vânzători, profesori, antreprenori și sute de mii de cetățeni obișnuiți. Datorită atitudinii lor ne-am putut convinge de semnificația solidarității în practică.
Însă solidaritatea este mult prea prețioasă pentru a fi amintită doar în perioadele de criză. Idealurile ei ar trebui să constituie și o componentă a vieții cotidiene, manifestate în fiecare zi prin bunătate, ospitalitate, deschidere și înțelegere. Pentru a le descoperi, este suficient să reflectăm asupra propriei existențe, descoperind mai bine toate aceste calități nobile ale personalității noastre.
Oricine găsește în sine spiritul de solidaritate, va înțelege că acesta nu se poate limita doar la sfera individuală. Solidarismul necesită comuniune, deoarece doar în aceasta se realizează pe deplin. Prin urmare, ar trebui să-l adoptăm ca regulă fundamentală a vieții noastre colective. Ne convingem de aceasta mai ales astăzi, când milioane de polonezi, precum și locuitorii altor țări europene, luptă cu consecințele economice ale pandemiei. Reducerea semnificativă a răspândirii virusului, precum și introducerea rapidă a unei strategii îndrăznețe anti-criză, care protejează atât antreprenorii, angajații, familiile lor, cât și întregile guvernări locale – toate acestea nu ar fi fost posibile dacă nu ne-am fi ghidat în acțiunile noastre după primatul solidarității.
Același spirit este necesar și în Europa modernă. Împreună ne-am aflăm la un viraj și împreună trebuie să ieșim din el pe drum drept – ca o comunitate unică. De aceea este atât de important ca, în clipa de dificultate, asupra egoismului să prevaleze atitudinea unei autentice cooperări. Dorim o Europă puternică, așa cum dorim o Polonie puternică. Sunt convins că vom putea modela un viitor comun, atâta timp cât considerăm patrimoniul Solidarității drept bază a acțiunilor noastre.
De aceea, astăzi, după patruzeci de ani de la memorabilul August '80, principala noastră misiune este de a ne asigura că, în special în ochii lumii, „Solidaritatea” nu va rămâne doar o pagină în istoria națiunii poloneze.
Trebuie să facem din solidaritate un proiect pentru întreaga Europă, motiv pentru care solidaritatea este propunerea noastră pentru următoarele decenii de dezvoltare.
Relațiile dintre țările europene – indiferent de mărimea și potențialul lor economic – ar trebui să fie modelate pe baza relațiilor interumane. Acestea, la rândul lor, sunt în mod natural modelate anume conform principiului solidarității. Este o garanție infailibilă a construirii unui viitor mai bun pentru Europa.
Textul este publicat simultan în revista lunară poloneză „Wszystko Co Najważniejsze”.
