Mass-media face partizanat politic, raport CIJ şi API
https://www.ipn.md/index.php/ro/mass-media-face-partizanat-politic-raport-cij-si-api-7965_974475.html
Mass-media face partizanat politic, se spune în cel de-al doilea raport de monitorizare a modului în care este reflectată campania electorală de către 24 de mijloace de informare în masă din R. Moldova. Raportul a fost lansat miercuri, 11 martie, la agenţia Info-Prim Neo de către Centrul Independent de Jurnalism (CIJ) şi Asociaţia Presei Independente (API), în cadrul Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte – Coaliţia 2009.
Cele 24 de mijloace de informare au fost monitorizate în perioada 19 februarie - 4 martie 2009. „În baza rezultatelor monitorizării putem conchide că majoritatea mass-media nu ţin cont de necesitatea publicului de a cunoaşte informaţii relevante despre concurenţii electorali. Au fost foarte puţine cazuri când presa a reflectat fără excepţii evenimentele organizate de concurenţii electorali şi fără să interpreteze sau să scoată din context declaraţiile acestora”, a declarat Nadine Gogu, director interimar al CIJ. Potrivit autorilor raportului, acest lucru demonstrează un anumit grad de partizanat politic din partea presei.
Concurenţii electorali nu au acces egal la toate mass-media, unii din ei fiind favorizaţi în detrimentul altora, au constatat autorii raportului. Cu unele excepţii, mijloacele de informare finanţate din bugetul public, favorizează în mod evident partidul de guvernământ. „Noi considerăm că prin această abordare se încalcă dreptul alegătorilor de a fi informaţi în privinţa tuturor concurenţilor, pentru a face o alegere liberă. În acest fel, o mare parte din alegătorii din localităţile rurale, care nu au acces decât la posturile publice Moldova 1 şi Radio Moldova, se aleg doar cu informaţie unilaterală şi tendenţioasă”, a spus Nadine Gogu.
Monitorii au atestat cazuri de indimidare a unor mass-media care nu sunt loiale partidului de guvernământ, unul dintre ele fiind postul „Albasat TV”. „Considerăm că iniţierea unor controale la acest post în campania electorală poate fi interpretată drept o încercare a puterii de a hărţui presa cu politici editoriale anticomuniste”, a menţionat directorul interimar al CIJ.
Numărul materialelor cu subiecte electorale realizate pe parcursul celor două săptămâni a crescut comparativ cu primele două săptămâni de campanie electorală de la aproximativ 3,6 la 5 mii. Potrivit studiului, acest lucru denotă interesul sporit al presei faţă de actuala campanie, pe de o parte, şi activismul concurenţilor electorali şi a Comisiei Electorale Centrale, pe de altă parte.
Tendinţele în audiovizual nu s-au schimbat faţă de raportul precedent. „Ca şi în perioada precedentă, posturile publice Moldova 1 şi Radio Moldova au mediatizat un singur concurent electoral, PCRM”, a declarat expertul CIJ, Nicolae Negru. PCRM a fost favorizat şi prin ordinea difuzării publicităţii electorale, spoturile PCRM fiind plasate întotdeauna fie la început, fie la urmă sau şi la început şi la urmă. Posturile private NIT şi Antena C au dat dovadă de acelaşi comportament, favorizând PCRM şi ignorând sau defavorizând partidele de opoziţie. La EU TV s-a accentuat tendinţa de discreditare a unor partide de opoziţie, mai cu seamă în emisiunile de opinie, în timp ce PCRM şi PPCD au fost uşor favorizate. Pe de altă parte, posturile PRO TV, TV 7 şi Vocea Basarabiei au oferit acces mai mare partidelor de opoziţie, menţinându-se pe linia unei reflecări pluraliste, mai echilibrate, inclusiv faţă de partidul de guvernământ care a fost prezentat atât în ştiri favorizante, cât şi defavorizante, prevalând cele din urmă.
În presa scrisă la fel se menţine tendinţa de a prezenta campania electorală de pe poziţii diferite, în funcţie de simpatiile sau antipatiile editorilor, a spus Petru Macovei, directorul executiv al API. Astfel, unele mass-media (Moldova Suverană, Nezavisimaia Moldova, agenţia de stat Moldpres, www.omg.md) favorizează în mod evident PCRM şi critică dur ceilalţi concurenţi electorali, recurgând uneori chiar la un limbaj licenţios şi la atac la persoană. Alte instituţii (Jurnal de Chişinău, Timpul de dimineaţă, Moldavskie vedomosti, www.unimedia.md) prezintă PCRM doar în context negativ, favorizând în acelaşi timp alte partide, în special cele de orientare liberală. Unele instituţii (săptămânalul regional SP din Bălţi) critică PCRM fără să favorizeze evident alt partid, iar altele (agenţia Infotag, ziarul Cuvântul din Rezina) încearcă să se prezinte echilibrat toţi concurenţii electorali.
Raportul a fost elaborat în cadrul proiectului „Monitorizarea mass-media în campania electorală pentru alegerile parlamentare 2009”, susţinut financiar de către Reprezentanţa în Moldova a Fundaţiei Eurasia, cu resursele Agenţiei Suedeze pentru Cooperare şi Dezvoltare Internaţională (Sida/Asdi) şi Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).