logo

Marina Tauber: Partidul „Șor” a pledat totdeauna pentru o politică externă echilibrată


https://www.ipn.md/index.php/ro/marina-tauber-partidul-sor-a-pledat-totdeauna-pentru-o-8004_1070031.html

Partidul Politic „Șor” a pledat totdeauna pentru o politică externă echilibrată și pentru neutralitate militară. Partidul nu doar a vorbit despre aceste noțiuni din programul politic, ci au fost implementate în exemple concrete. De exemplu, în administrațiile locale pentru care poartă responsabilitatea a fost promovată o politică externă echilibrată și în primul rând în interesele oamenilor. Declarații în acest sens au fost făcute de Marina Tauber, deputată din Fracțiunea Partidului Politic „Șor” la dezbaterile publice „Politica externă echilibrată: capacități, avantaje, riscuri”, organizate de Agenția de presă IPN și Radio Moldova.

În opinia deputatei, politica promovată până acum de autoritățile centrale nu poate fi considerată una echilibrată sau echidistantă și spune că mereu a existat un vector prioritar, în funcție de interesele partidului de la guvernare. „Vorbind despre ceea ce se întâmplă cu Guvernul actual, nu cred că putem să comentăm foarte mult, pentru că executivul a fost recent învestit. O să vedem deja pe parcursul următoarei perioade cum va fi această politică”, a spus Marina Tauber.

Totodată, susține deputata, este important, ca interesele interne să nu fie doar interese politice, pentru că din punctul de vedere al Partidul Politic „Șor” și a fracțiunii din Parlament, din păcate, unele partide declară despre politica echilibrată, dar totodată, „se cunoaște foarte bine cine și de cine depinde”. Ea spune că politica cărui stat este promovată în Republica Moldova „depinde de partidul care guvernează țara. Însă, unii în mare parte uită despre interesele oamenilor”.

„Din păcate, numele sonore ale guvernanților din străinătate ori al liderilor politici din alte țări este mult mai importantă pentru aceste partide decât poporul nostru. Noi în continuare insistăm pe poziția că stăpânul Republicii Moldova este unul și este poporul moldovenesc. În primul rând, trebuie să găsim calea benefică pentru îmbunătățirea condițiilor de trai al cetățenilor noștri”, a mai spus Marina Tauber. Potrivit ei, este un factor pozitiv faptul că Moldova are succes în politica externă, dar aleșii nu trebuie să uite că fiecare guvern este învestit și deputații aleși sunt pentru a sluji oamenilor.

Deputata Partidului Politic „Șor” menționează că formațiunea pe care o reprezintă a susținut întotdeauna vectorul „pro-Moldova și pro-moldoveni:”. Aceasta fiind poziția liderului partidului, Ilan Șor, încă în 2015, adică „pentru Orhei și pentru orheeni” și așa va continua. Deputata consideră că Moldova trebuie să fie recunoscătoare estului, vestului și partenerilor externi pentru suportul și ajutorul care a fost oferit și va fi oferit țării, dar Moldova trebuie să fie independentă și să nu stea permanent „cu mâna întinsă”.

Potrivit Marinei Tauber, partidul pe care-l reprezintă a demonstrat în orașul Orhei și comuna Jora de Mijloc că poate mări bugetul fără asistență dinafară și spune că poate face aceasta și la nivel național, prin inițiativele legislative, care însă nu sunt susținute de colegii parlamentari. Partidul Politic „Șor” va lupta în continuare pentru a implementa programul său și anume pe aspectele ce țin de proiectele sociale, lupta cu corupția, revenirea cetățenilor în țară.

În altă ordine de idei, Marina Tauber consideră că, în privința creditelor din UE sau Rusia, întrebarea este „cine va întoarce aceste credite și din ce bani? Banii se vor întoarce de către cetățeni. Guvernările se schimbă, dar datoriile acestora rămân pe spatele poporului moldovenesc. Partenerii europeni trebuie să monitorizeze mai atent cum sunt cheltuiți banii pe care-i dau. Dacă partenerii externi vor ca țara să se dezvolte în continuare, nu trebuie să impună vectorul geopolitic, lucru care acum se face și se observă foarte bine”, a spus Marina Tauber.

Dezbaterile „Politica externă echilibrată: capacități, avantaje, riscuri” sunt ediția a 122-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.