Guvernul Republicii Moldova e blocat din ambele părți: pe de o parte, necesitatea de a acționa în condiții incerte din cauza pandemiei, iar pe de alta – o presiune politică, dar foarte puternică. Declarația a fost făcută de directorul executiv al Asociației Businessului European din Moldova, Mariana Rufa, în cadrul dezbaterilor publice la IPN "Criza din Moldova ca indicator al oportunităților ratate și motiv de schimbare".
"Suntem în ajun de alegeri, iar în contextul „fenomenelor” politice din Parlament, coordonarea și promovarea, în final, a mai multor proiecte de lege a eșuat. Comisiile parlamentare nu dispun de o majoritate pentru adoptarea lor. Uneori, apar situații, în care nu știi cu cine e cazul să discuți despre propunerile noastre - extrem de importante și așteptate în condițiile actuale dificile", a subliniat Mariana Rufa.
Totodată, în opinia ei, Guvernul a făcut în această situație dificilă tot posibilul. "Menționez că dialogul cu propriile si alte asociații a fost foarte activ, deși nu au fost acceptate toate propunerile noastre. Dar problema nu rezidă în aceasta, ci în faptul că acel bugetul statului este destul de limitat", a accentuat economista.
Potrivit Marianei Rufa, consecințele crizei pandemice au identificat mai multe oportunități ratate pentru dezvoltarea economică. "Aceasta este, în primul rând, comerțul electronic, iar Guvernul trebuie să faciliteze cât mai mult dezvoltarea acestuia - prin promovarea și protejarea semnăturilor electronice, prin liberalizarea pieței și digitalizarea serviciilor publice. Acestea au devenit necesare ca niciodată, dar nu observăm o voință politică pentru avansarea acestui proces. Cu atât mai mult la nivel local. Singurul lucru pe care și l-au permis organele locale a fost creșterea taxelor. În nicio țară din lume, în timpul crizei, ele nu sunt majorate, dar la noi au crescut", - a subliniat economista.
Ca o a doua oportunitate ratată, economista a menționat măsurile fiscale și economice. "Ministerul Finanțelor s-a limitat doar la anularea controalelor de audit și prezentarea rapoartelor fiscale, dar aceasta nu este suficient. La urma urmei, multe întreprinderi au rămas pur și simplu fără lichidități, și-au pierdut capacitatea de a-si onora obligațiile financiare. Pentru ele, unica salvare propusă a fost de a accesa credite care nici pe departe nu este cea mai rezonabilă", a menționat Mariana Rufa.
Drept exemplu concludent, economista a adus situația creată în sectorul HoReCa. "La urma urmei, nu e vorba doar de hoteluri și restaurante. Acesta este un lanț întreg, un sistem de furnizori și producători de mărfuri, deținător a 20 - 50% din vânzări. Iar închiderea acestei rețele înseamnă paralizia tuturor acestor întreprinderi", a opinat experta.
În opinia ei, criza a depistat, de asemenea, multe neregularități ale structurilor de stat la implementarea mai multor prevederi ale Acordului de Asociere cu UE. "Este vorba, în special, de sectorul fito-sanitar și veterinar. Neexecutarea prevederilor din acest domeniu a cauzat imposibilitatea de a profita de prioritățile exportului transfrontalier", a reiterat experta.
Dezbaterile publice "Criza din Moldova ca un indicator al oportunităților ratate și un motiv de schimbare" au fost organizate în cadrul proiectului "Depășirea stereotipurilor de integrare europeană prin comunicare", realizat de Agenția de presă IPN cu suportul Fundației Hanns Seidel.