logo

Marian Lupu este îngrijorat dacă opoziţia nu pregăteşte o criză parlamentară artificială


https://www.ipn.md/index.php/ro/marian-lupu-este-ingrijorat-daca-opozitia-nu-pregateste-o-criza-7965_965599.html

Preşedintele parlamentului Marian Lupu a întrebat vineri, 13 iulie, în şedinţa plenară, deputaţii din opoziţie dacă nu se pregăteşte o criză parlamentară artificială. După ce, vineri, deputaţii din opoziţie nu au votat nici pro nici contra două proiecte de legi, spicherul a declarat că în societate se vorbeşte despre o criză parlamentară artificială, dar el nu vrea să creadă că acţiunile deputaţilor vorbesc despre aceasta. După unele comentarii din sală din partea deputaţilor cărora li s-a adresat, spicherul a râs şi a trecut la examinarea altor proiecte. Anterior presa de la Chişinău dar şi cea occidentală a scris că presupusul plan moldo-rus de reglementare a conflictului transnistrean ar prevedea şi desfăşurarea alegerilor anticipate. În cadrul ultimului Club de presă, deputatul Anatol Ţăranu a declarat că acestea ar putea fi desfăşurate prin provocarea unei crize parlamentare sau guvernamentale în mod artificial. El însă a menţionat că opoziţia nu ar accepta desfăşurarea alegerilor anticipate.