Marian Lupu: Dacă domnul Petcov se consideră bărbat, ar trebui să-şi ceară scuze
https://www.ipn.md/index.php/ro/marian-lupu-daca-domnul-petcov-se-considera-barbat-ar-trebui-sa-si-ceara-scuze-7965_989437.html
„Dacă domnul Petcov se consideră bărbat în adevăratul sens al cuvântului, ar trebui să-şi prezinte scuzele de rigoare pentru doamna viceministru al educaţiei”, a declarat spicherul Marian Lupu după ce deputatul PCRM, Alexandru Petcov, a numit-o „idioată” pe Tatiana Potâng, mai întâi la şedinţa comisiei parlamentare din care face parte deputatul, apoi şi în plenul Parlamentului, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit lui Marian Lupu, fracţiunea PCRM nu a avut tărie de caracter şi forţă ca să-şi recunoască greşelile şi a părăsit sala de şedinţe a legislativului. Spicherul a mai spus că ceea ce a făcut parlamentarul din opoziţie nu este demn nici pentru un deputat, nici pentru un bărbat.
Şi liderul PL, Mihai Ghimpu, nu a ezitat să-l critice pe Alexandru Petcov menţionând că acestuia ar trebui să-i fie ruşine pentru cele declarate.
„Trebuie să-ţi fie mare ruşine să spui la şedinţa comisiei unei doamne “idiot”, dar şi întregului colectiv al Ministerului Educaţiei, şi apoi să vii în Parlament şi să repeţi aceeaşi în forul suprem al statului. Susţinându-l pe deputatul Petcov, ceilalţi membri ai fracţiunii PCRM au devenit şi ei complici la declaraţiile spuse anterior”, a subliniat Mihai Ghimpu.
Fracţiunea PCRM a părăsit sala de şedinţe a Parlamentului, după decizia majorităţii parlamentare de a-l da afară pe deputatul Alexandru Petcov pentru insultă.