Manifestările prilejuite de sărbătorile de iarnă sunt oficial deschise
https://www.ipn.md/index.php/ro/manifestarile-prilejuite-de-sarbatorile-de-iarna-sunt-oficial-deschise-7967_962820.html
Copiii de la mai multe şcoli din Chişinău şi din suburbii au fost primii care au deschis oficial sâmbătă, 23 decembrie, şirul manifestărilor care vor avea loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) pe toată durata sărbătorilor de iarnă.
La ora 15.30, circa 100 de copii din diferite şcoli din municipiul Chişinău au intrat în PMAN adunându-se cu toţii în jurul principalului pom al ţării pentru a participa la Parada Măştilor. Copii erau deghizaţi şi îmbrăcaţi în spiritul sărbătorilor de Crăciun.
Evenimentul a fost urmat de un concert cu participarea copiilor, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, au interpretat melodii tradiţionale pentru sărbătorile de iarnă. La manifestare au participat, de asemenea, laureaţii festivalurilor „Florile Dalbe” şi „Să trăiţi, să-nfloriţi”.
La 30 decembrie, la ora 16.00, în PMAN va avea loc spectacolul de colinde şi urături cu participarea formaţiilor etnofolclorice „Să trăiască, să-nflorească Moldova” şi vor fi aprinse luminile pomului principal, eveniment la care va participa preşedintele R. Moldova.
Până în acest an, tradiţional, luminile Pomului de Crăciun din capitală erau aprinse la 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului stil nou.