logo

Majoritatea ucrainenilor din Bălţi şi-au dat voturile pentru Partidul regiunilor lui Ianukovici


https://www.ipn.md/index.php/ro/majoritatea-ucrainenilor-din-balti-si-au-dat-voturile-pentru-partidul-7965_958544.html

Din 13 837 de cetăţeni ai Ucrainei înscrişi pe listele electorale ale circumscripţiei nr.115 din municipiul Bălţi s-au prezentat la urne 359 de votanţi. Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale de la Kiev, 264 de ucraineni care au votat la Bălţi şi-au dat sufragiile pentru principalul partid de opoziţie, Partidul Regiunilor, condus de Viktor Ianukovici. Alţi 60 au votat pentru Blocul Nataliei Vitrenko Opoziţia Populară, 8 pentru Blocul Naşa Ucraina, susţinut de preşedintele Ucrainei Viktor Iuşcenko, 4 pentru Blocul Iuliei Timoşenko. Consilierul Ambasadei Ucrainei Marc Şevcenko a comunicat pentru Info-Prim Neo că la urnele de votare instalate în circumscripţiile 115 din Bălţi şi 59 din Chişinău s-au prezentat în jur de 1 700 de cetăţeni cu drept de vot ai Ucrainei, majoritatea din stânga Nistrului. Sursa citată a declarat că nu au fost înregistrate încălcări, alegerile fiind monitorizate de reprezentanţii partidelor înscrise în competiţia pentru alegerile parlamentare şi organizaţii internaţionale. Datele din Chişinău încă nu au fost publicate. Ambasada Ucrainei în Republica Moldova a transmis Comisiei Electorale Centrale de la Kiev rezultatele votului cetăţenilor Ucrainei, care au fost prezenţi la secţiile de votare din Bălţi şi Chişinău. Potrivit rezultatelor preliminare, anunţate de CEC-ul ucrainean, după numărarea a mai mult de 33,66 la sută din voturi alegerile din Ucraina au fost câştigate de principalul partid de opoziţie, condus de pro-rusul Viktor Ianukovici. Masiv au votat pentru această formaţiune regiunea Doneţk, cu 73,82 la sută, regiunea Lugansk, cu 70,8 la sută, Dnepropetrovsk – cu 43,39. În jur de 1-2 la sută din sufragii au fost date pentru partidul lui Viktor Ianukovici în regiunile Lvov, Ivano-Frankovsk. În total formaţiunea a obţinut în jur de 26,1 la sută din sufragii. Pe locul doi se află formaţiunea fostului premier, Iulia Timoşenko, cu 23,98% din voturile exprimate, în timp ce partidul actualului preşedinte Viktor Iuşcenko este abia pe poziţia a treia, cu 17,71%. Partidul Socialiştilor a acumulat 7,2%, Partidul Comunistilor - 3,45% şi Blocul Popular al lui Litvin - 2,73%, Blocul Nataliei Vitrenko – 2.15%. OSCE şi alte organizaţii internaţionale, care au monitorizat parlamentarele din Ucraina, au spus că alegerile s-au desfăşurat într-un mod democratic.