Majoritatea belaruşilor care au votat la Chişinău au optat pentru Valentina Leonenko
https://www.ipn.md/index.php/ro/majoritatea-belarusilor-care-au-votat-la-chisinau-au-optat-pentru-7965_971784.html
Majoritatea cetăţenilor R. Belarus, care au votat duminică, 28 septembrie, la Chişinău, au optat pentru candidatura Valentinei Leonenko.
Pentru 100 de posturi în Camera inferioară a legislativului belarus au luptat 263 de candidaţi, dintre care 70 ai coaliţiei de opoziţie.
Consilierul Ambasadei R. Belarus în R. Moldova, Dmitrii Gorbaciov, a declarat pentru Info-Prim Neo că la Consulatul R. Belarus din Chişinău şi-au exprimat opţiunea de vot 713 cetăţeni. Dintre aceştia, 688 au votat pentru Valentina Leonenko, iar 25 – pentru Iurii Krasnopoliski.
Potrivit rezultatelor parţiale anunţate de Comisia Electorală Centrală de la Minsk, după numărarea buletinelor în 99 din 110 circumscripţii, nici un candidat al opoziţiei nu a fost ales în Camera inferioară. Candidaţii aleşi sunt reprezentanţi ai autorităţilor actuale. „Aceste rezultate parţiale ne permit să spunem că Parlamentul a fost constituit”, a declarat Lidia Ermokina, preşedintele comisiei, în noaptea de duminică spre luni.