logo

Maia Sandu: Vom acţiona cu fermitate şi consecvenţă pentru a preveni frauda


https://www.ipn.md/index.php/ro/maia-sandu-vom-actiona-cu-fermitate-si-consecventa-pentru-a-preveni-frauda-7967_1013066.html

Ministerul va acţiona cu fermitate şi consecvenţă pentru a preveni frauda, a recunoaşte meritele şi a-i recompensa pe cei care învaţă. Aceasta este mesajul ministrului educaţiei, Maia Sandu, la începutul sesiunii de bacalaureat, transmite IPN.

Ministrul susţine că elevii, părinţii, cadrele didactice şi societatea au conştientizat că un sistem fraudulos, în care rezultatele examenelor nu mai aveau credibilitate, iar copiii nu mai erau motivaţi să înveţe, este disfuncţional şi dăunează tuturor. „Împreună cu părinţii şi profesorii, avem obligaţia de a susţine copiii pe calea învăţării, de a le respecta alegerile şi de a-i ajuta să-şi dezvolte cele mai frumoase trăsături ale personalităţi”, susţine ministrul.

Potrivit Maii Sandu, în anul curent au fost introduse câteva elemente noi pentru îmbunătăţirea procesului de organizare a examenelor. Pentru a implica în evaluarea lucrărilor de bacalaureat persoane cât mai competente, a fost majorată remunerarea pentru profesorii care vor verifica testele. Totodată, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare pentru acoperirea tuturor cheltuielilor destinate rechizitelor necesare comisiilor de examen. Părinţii nu trebuie să colecteze bani în acest scop.

„Atenţionăm opinia publică, şi pe această cale, că orice iniţiativă de a colecta bani pentru examenul de bacalaureat este ilegală”, a spus ministrul. Maia Sandu mai menţionează că măsurile antifraudă şi anti-copiat vor fi promovate şi sprijinite în continuare. Pe parcursul întregului an şcolar 2013-2014, Ministerul Educaţiei a desfăşurat acţiuni de informare a publicului şi de pregătire a elevilor pentru examenul de bacalaureat

În sesiunea de bacalaureat curent au fost admişi 27,6 mii de elevi. Din numărul total de candidaţi, 21,3 mii sunt absolvenţi, iar 6,2 mii sunt restanţieri din sesiunile anterioare. Examenele se vor desfăşura în 104 centre, în perioada 3-20 iunie. Candidaţii vor susţine patru probe de examen – la limba de instruire, limba străină, disciplina de profil şi o probă la solicitare. Elevii alolingvi vor susţine suplimentar o probă la limba română, iar elevii de etnie bulgară, găgăuză şi ucraineană vor susţine şi o probă la limba maternă. Verificarea lucrărilor de examen va fi efectuată în perioada 03-26 iunie, iar rezultatele vor fi afişate în centrele de BAC la 27 iunie.

Ministerul Educaţiei îndeamnă forţele politice şi întreaga comunitate să nu admită imixtiuni în sesiunea de examene, pentru a nu adăuga tensiune inutilă în dezbaterea publică din această perioadă şi pentru a permite elevilor să se concentreze pe valorificarea maximă a potenţialului lor.