logo

Maia Sandu: Soarta țării tale stă în votul tău!


https://www.ipn.md/index.php/ro/maia-sandu-soarta-tarii-tale-sta-in-votul-tau-8013_1108104.html

Președinta Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat, susține că soarta țării stă în votul fiecărui cetățean. „Au rămas patru zile până la vot. Nu-i lăsa pe alții să-ți dicteze soarta – alege cu votul tău! Votează duminică, pe 20 octombrie”, îndeamnă Maia Sandu.

Candidata Partidului Acțiune și Solidaritate spune că, atunci când luăm decizii mari – decizii pentru Moldova – le luăm ca un neam, împreună. „Dacă îți iubești țara, dacă îți pasă de viitorul Moldovei pentru următoarele decenii, mergi la vot. Cere două buletine de vot – pentru alegerea președintelui și pentru referendum, și votează pentru Moldova”, este mesajul transmis de Maia Sandu.

Candidata s-a adresat și moldovenilor din diasporă. „Și eu, și moldoveanul din Germania, și moldoveanca din Italia, Spania, Irlanda, Marea Britanie sau Franța, vrem același lucru – acasă să fie bine. Copiii să crească în Moldova, pe lângă bunici, familiile să rămână unite, țara să fie la adăpost. Moldovenii sunt ca o familie împrăștiată în toată lumea, dar care se adună împreună în momentele importante. Pe 20 octombrie este un moment important pentru întreaga noastră familie. Turul doi nu va fi la referendum. O zi pentru vot ca să nu mai așteptăm 30 de ani. Cu Moldova în suflet, mergem la vot”, a mai spus Maia Sandu.