logo

Maia Sandu sesizează Curtea Constituțională


https://www.ipn.md/index.php/ro/maia-sandu-sesizeaza-curtea-constitutionala-7965_1080661.html

Președintele Maia Sandu susține că Parlamentul a eșuat să aleagă un guvern din două încercări, după 45 de zile de la prima solicitare de învestitură, iar de la dimisia Guvernului Chicu au trecut mai mult de trei luni. Șefa statului consideră că sunt întrunite circumstanțele legale și sesizează astăzi Curtea Constituțională pentru constarea circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului, transmite IPN.

Într-un briefing de presă, șefa statului a spus că, așa cum prevede Constituția, a avut consultări cu fracțiunile și grupurile parlamentare, cu privire la situația politică din țară și eventuala dizolvare a Parlamentului.

Potrivit șefei statului, mai mulți deputați încearcă să convingă publicul de grija lor față de cetățeni, dar „legile și deciziile pe care le votează acești deputați sunt în continuare împotriva cetățenilor”. „Acești deputați promovează în funcții judecători care au nedreptățit mulți oameni și au prejudiciat bugetul statului cu zeci de milioane de lei. Acești deputați se opun programelor de asistență externă de care are nevoie economia și sectoarele afectate de pandemie. Acești deputați protejează grupările corupte, sărăcind țara și mai mult”, a notat președintele.

Maia Sandu susține că Parlamentul a avut posibilitatea de două ori să învestească un guvern profesionist, dar în ambele cazuri deputații s-au împotrivit. Or, oamenii au nevoie de un stat funcțional, un parlament funcțional care să sprijine un guvern stabil și competent. În opinia sa, alegerile anticipate constituie șansa cetățenilor de a-și alege deputați care să le reprezinte cu adevărat  interesele, să scape țara de criză și de corupție.

Potrivit ei, din aceste considerente, a decis să sesizeze Curtea Constituțională pentru constarea circumstanțelor constituționale de dizolvare a Parlamentului. „Dacă Curtea Constituțională va spune că există circumstanțe, voi dizolva Parlamentul și vom merge la judecata oamenilor”, a mai spus Maia Sandu.

Șefa statului a inițiat consultările cu fracțiunile parlamentare după ce joi, 25 martie, ședința în plen a Parlamentului nu a întrunit cvorumul pentru a pune în discuție cererea premierului desemnat Igor Grosu privind aprobarea listei cabinetului de miniștri și programul de guvernare. A fost a doua tentativă eșuată de numire a Guvernului, prima tentativă consumându-se în data de 11 februarie.