logo

Maia Sandu: Procedura de moștenire va fi simplificată și mai accesibilă financiar


https://www.ipn.md/index.php/ro/maia-sandu-procedura-de-mostenire-va-fi-simplificata-si-7967_1112555.html

Procedura de moștenire va fi simplificată și va deveni mai accesibilă din punct de vedere financiar. Despre aceasta anunță șefa statului, Maia Sandu.

„La multe dintre întâlnirile pe care le am în localitățile țării, oamenii abordează subiectul legat de regimul de moștenire. Am discutat cu colegii de la Parlament și legea va fi modificată, așa încât, în special pentru soția sau soțul moștenitor, această procedură să fie mai ieftină și mai simplă”, a declarat șefa statului.

Potrivit Maiei Sandu, după modificarea legislației în anul 2018, procesul de soluționare a problemelor legate de moștenire a devenit mai costisitor și mai complicat pentru cetățeni. Parlamentul urmează să opereze modificările de rigoare în cel mai scurt timp, informează Președinția.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!