logo

Maia Sandu la Atena: Locul Moldovei este în rândul țărilor puternice și libere ale lumii


https://www.ipn.md/index.php/ro/maia-sandu-la-atena-locul-moldovei-este-in-randul-7965_1098978.html

Locul Moldovei este în rândul țărilor puternice și libere ale lumii. Aderarea la Uniunea Europeană este proiectul de țară prin care se vor îndeplini aspirațiile moldovenilor de a trăi în pace și bunăstare. Declarațiile au fost făcute de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la o reuniune de lucru de la Atena a șefilor de stat și de guvern din sud-estul Europei și Balcanii de vest, transmite IPN.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la evenimentul de la Atena la invitația premierului grec, Kyriákos Mitsotákis. Reuniunea a întrunit oficiali ai statelor Balcanilor de vest, Bulgaria, Croația, România, Ucraina și liderii Uniunii Europene.

Summitul a oferit o platformă de discuții despre procesul de extindere a Uniunii Europene. „Am vorbit despre faptul că aderarea Moldovei la UE este o investiție în democrația noastră și în securitatea regională. Autoritățile de la Chișinău sunt ferm angajate să realizeze reformele care ne vor permite să creăm condiții de viață europene la noi acasă”, a spus Maia Sandu.

În marja reuniunii, președintele a mai discutat cu prim-ministrul Macedoniei de Nord, Dimitar Kovachevski, cu premierul bulgar, Nikolai Denkov și cu prim-ministrul croat, Andrej Plenković.

Participanții la reuniune au adoptat o declarație comună în care subliniază că Ucraina și Republica Moldova, învecinate geografic cu UE, au o moștenire europeană comună, o istorie și un viitor determinat de oportunități și provocări comune. Ca investiție strategică în pace, securitate și stabilitate în Europa, este important ca acestea să fie membri cu drepturi depline ai familiei europene. Oficiali ai statelor participante s-au exprimat angajamentul de a sprijini Ucraina și Moldova să facă următorii pași în procesul lor de aderare, atunci când vor finaliza reformele necesare.