logo

Maia Sandu îl invită pe Alexandr Stoianoglo la o dezbatere: Să ne audă cetățenii și să decidă


https://www.ipn.md/index.php/ro/maia-sandu-il-invita-pe-alexandr-stoianoglo-la-o-8013_1108307.html

Președinta țării, Maia Sandu, care candidează pentru al doilea mandat prezidențial, a propus contracandidatului ei, Alexandr Stoianoglo, să participe împreună, în această săptămână, la o dezbatere despre cum văd viitorul Moldovei. „Să ne audă cetățenii și să decidă”, a declarat Maia Sandu, la un briefing de presă, precizând că toate detaliile urmează să fie discutate cu echipa candidatului Partidului Socialiștilor, transmite IPN. 

Maia Sandu a declarat că, pe 20 octombrie, poporul Republicii Moldova și-a exprimat voința și majoritatea au susținut calea europeană. „Determinant a fost fiecare vot. Și din țară, și din toate colțurile lumii. Toate voturile au fost la fel de importante. Ieri și azi, s-a demonstrat că sintagma „fiecare vot contează” nu sunt vorbe goale. Le sunt recunoscătoare tuturor cetățenilor care au mers la vot și au spus liber ce își doresc pentru Moldova”, a subliniat  Maia Sandu.

„Noi am luptat corect și am câștigat corect într-o luptă nedreaptă”, a mai spus Maia Sandu.

Potrivit șefei statului, ceea ce s-a întâmplat în ziua alegerilor, dar și în ultimii doi ani, este un atentat asupra democrației și libertății poporului din Moldova, un atentat asupra aspirației poporului de a fi parte a familiei europene a păcii. „Din păcate, sistemul de justiție nu a reușit să facă suficient pentru a combate furtul și coruperea voturilor. Și aici va trebui să tragem linia, să corectăm unde am greșit și să învățăm lecția. Am înțeles mesajul dumneavoastră, știm că trebuie să facem mai mult pentru a combate corupția. Acum, însă, unicul mod în care ne putem apăra democrația este votul”, a declarat Maia Sandu.

În două săptămâni, în Republica Moldova va avea loc turul II al alegerilor prezidențiale. Lupta se va da între primii doi candidați care au acumulat cel mai mare număr de voturi la primul tur de scrutin. Conform datelor preliminare, după prelucrarea a 99,64% din procesele-verbale la alegerile din 20 octombrie, Maia Sandu a acumulat 42,37% voturi, iar Alexandr Stoianoglo – 26,02%.