logo

Maia Sandu după Summit: Astăzi ne-am arătat puterea și unitatea


https://www.ipn.md/index.php/ro/maia-sandu-dupa-summit-astazi-ne-am-aratat-puterea-7965_1097317.html

„Astăzi aici, la 20 de kilometri de Ucraina, am reunit întregul continent pentru a reafirma hotărârea noastră colectivă și fermă de a readuce pacea în Europa. Astăzi ne-am arătat puterea și unitatea într-un moment în care stabilitatea continentului nostru este în pericol. Am arătat că suntem uniți împotriva celei mai mari agresiuni militare de la al Doilea Război Mondial încoace și împotriva încălcării dreptului internațional”. Declarațiile aparțin președintei Maia Sandu și au fost făcute în cadrul conferinței de presă de totalizare a Summitului Comunității Politice Europene, transmite IPN.

Șefa statului a precizat că în cadrului summitului s-a discutat despre securitate, despre nevoia de a proteja continentul european de război, agresiune și amenințări hibride. „Am fost de acord că vom continua eforturile pentru integrarea continentului nostru pentru o mai mare cooperare strategică, o mai bună conectivitate și mai multă acțiune în materie de energie, reziliență și climă”, a notat președinta.

Potrivit ei, părțile au mai convenit să-și intensifice eforturile comune pentru a consolida rezistența de securitate și cibernetică a infrastructurii critice europene, inclusiv rețele de electricitate.

„Măsurile noastre comune vor aduce mai aproape laolaltă familia europeană. Și asta va face Europa mai puternică și mai sigură. Cu toții am recunoscut că această Comunitate Politică Europeană, care s-a bazat pe succesul primei reuniuni la Praga, reprezintă o ocazie unică pentru un dialog și pentru relații bilaterale”, a mai spus Maia Sandu.

A treia ediție a Summitului CPE va avea loc în Spania.