logo

Maia Sandu: Decizia Consiliului European de a deschide negocierile este victoria tuturor


https://www.ipn.md/index.php/ro/maia-sandu-decizia-consiliului-european-de-a-deschide-negocierile-7965_1101464.html

Președinta Maia Sandu spune că decizia Consiliului European de a deschide negocierile pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană este victoria tuturor. „Suntem europeni și acest lucru este recunoscut de întreaga UE”, menționează șefa statului într-un mesaj de felicitare, citat de IPN.

„27 de șefi de stat și de guvern ai Uniunii Europene au zis „da” pentru țara noastră, au zis „da” pentru viitorul nostru european. Este o pagină nouă în istoria noastră. Acum doi ani, nimeni nu-și imagina că în 2023 Comisia Europeană va propune deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova”, a menționat președinta.

Maia Sandu a mai spus că succesul de azi este meritul întregii societăți – al tuturor celor care aleg democrația și prosperitatea, care muncesc cu perseverență și răbdare, care au ieșit la vot, au protestat pentru libertate și nu au încetat niciodată să creadă că Moldova merită mai mult.

Consiliul European a decis în ședința sa de joi deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și Moldova. În aceeași ședință Georgiei i-a fost oferit statutul de candidat. De asemenea, UE va deschide negocierile cu Bosnia și Herțegovina odată ce va fi atins gradul necesar de conformitate cu criteriile de aderare și a invitat Comisia Europeană să raporteze până în martie în vederea luării unei astfel de decizii.