logo

Maia Sandu a vizitat expoziția „Antreprenor Expo”


https://www.ipn.md/index.php/ro/maia-sandu-a-vizitat-expozitia-antreprenor-expo-7966_1101044.html

„Le doresc mult succes tuturor celor care deschid afaceri, fac produse cu care ne mândrim, creează locuri de muncă în localitățile noastre și contribuie la dezvoltarea Moldovei”. Este mesajul șefei statului, Maia Sandu, care a vizitat expoziția „Antreprenor Expo” la Moldexpo, transmite IPN.

Maia Sandu a menționat că a întâlnit la expoziție „mai mulți antreprenori curajoși”. „Peste 100 de companii autohtone și-au expus produsele și serviciile, printre ele mai multe afaceri de familie sau inițiate de femei”, a precizat președinta.

Șefa statului a subliniat că Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, organizatoarea expoziției, a reușit deja să ofere sprijin financiar pentru 3 mii de companii mici și mijlocii care au folosit fondurile pentru inovare, creștere și crearea a noi locuri de muncă.

Expoziția își propune reunirea reprezentanților mediului de afaceri și a instituțiilor de stat cu scopul de a da un nou impuls în dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova, susținerea și promovarea acestora prin oferirea posibilității de realizare a produselor.

Agenda include o serie de seminare, mese rotunde, workshop-uri, prezentări de programe de suport în afaceri în cadrul cărora vor fi abordate cele mai actuale și utile subiecte, pentru ca businessul moldovenesc să devină mai atractiv, sustenabil și modern. Expoziția poate fi vizitată de public până pe 26 noiembrie.