logo

Mai puţini turişti moldoveni au ales în acest an litoralul românesc


https://www.ipn.md/index.php/ro/mai-putini-turisti-moldoveni-au-ales-in-acest-an-litoralul-7966_960917.html

Numărul turiştilor moldoveni care au ales în acest an litoralul românesc a scăzut, atestă Biroul de promovare şi informare turistică al României la Chişinău. Totodată este în creştere numărul persoanelor care preferă staţiunile balneo-climaterice, cele montane şi circuitele din România. Potrivit şefului Biroului citat, Mariana Iuga, în acest an s-a majorat numărul turiştilor care au ales Delta Dunării, atât pentru unicitatea peisajelor din această zonă şi numărul impresionant de păsări, cât şi pentru agrement: excursii cu bărci şi şalupe, partide de pescuit sau vânătoare. Din 1 septembrie turiştii vor beneficia de programe speciale la cazarea în hotelurile de 1, 2 si 3 stele. Deja în această perioadă pe litoral preţurile au scăzut cu 10-20 %. În primele şase luni ale acestui an, prin intermediul agenţiilor de turism, România a fost vizitată de circa 4 mii de moldoveni. Cei mai mulţi însă preferă să meargă în România pe cont propriu, alegând ca şi loc de cazare pensiunile şi casele particulare.