MAI dezminte acuzaţiile precum că poliţiştii ar fi intimidat şi agresat membrii PL în timpul protestelor
https://www.ipn.md/index.php/ro/mai-dezminte-acuzatiile-precum-ca-politistii-ar-fi-intimidat-si-7965_972019.html
Oficialii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) dezmint acuzaţiile precum că poliţiştii ar fi intimidat şi agresat membrii Partidului Liberal (PL) în timpul desfăşurării acţiunii “Caravana retragerii Armatei Ruse”. Conform declaraţiilor acestora, altercaţiile dintre poliţişti şi protestatari au avut loc pe motiv că cei prezenţi la acţiunea de protest au încălcat legislaţia, transmite Info-Prim Neo.
Viceministrul Valentin Zubic, a declarat vineri, 10 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă, că membrii PL în timpul acţiunii desfăşurate nu s-au conformat legislaţiei în vigoare, încălcând şi regulile de circulaţie.
„În cadrul acţiunii de protest de la Orhei organizatorii nu s-au conformat deciziei privind locul acţiunii de protest, împedicând circulaţia traficului rutier.
La fel, în timpul desfăşurării acţiunilor de protest în faţa ambasadei Federaţiei Ruse, membrii PL nu au respectat distanţa limită de 20 metri de la sediul ambasadei”, spune viceministru MAI. Potrivit acestuia, în timpul altercaţiilor ce au avut loc, poliţiştii au fost cei care au avut de suferit, aceştia fiind insultaţi şi bruscaţi de protestatari.
Duminică, 5 octombrie, PL a organizat acţiuni de protest la Chişinău, Bălţi şi toate centrele raionale, militând pentru retragerea armatei ruse de pe teritoriul R. Moldova. Manifestaţiile au fost marcate de incidente la Chişinău şi Bălţi.
Poliţiştii sunt nevinovaţi şi în cazul reţinerii operatorului Pro TV Chişinău, Mihai Şambra. Conform declaraţiilor lui Valnetin Zubic, toate cele spuse de operator sunt lucruri care nu corespund adevărului.
„Mihai Şambra a fost reţinut din alte motive, iar în timpul reţinerii se afla într-un alt sector al oraşului Chişinău, în alte circumstanţe şi cu alte persoane, iar procuratura municipală este organul care se ocupă de investigarea cazului şi poate demonstra că Şambra nu a declarat adevărul, precizează Zubic.
Potrivit Pro TV, un operator al său a fost bătut cu bestialitate miercuri seara, 8 octombrie, în sediul comisariatului de poliţie Buiucani. Mihai Şambra a fost luat de pe stradă de o patrulă a poliţiei şi dus în comisariat, unde a fost maltratat de patru oameni ai legii. Mihai Şambra, care a fost lăsat să plece abia a doua zi dimineaţa, afirmă că nu i s-a întocmit nici un proces verbal şi nu i s-a oferit nici o explicaţie. Potrivit medicului legist, cameramanul are comoţie cerebrală şi nasul fracturat.