MAE: Ultimul an de guvernare comunistă a fost tot atât de defavorabil pentru societatea moldovenească, ca şi ceilalţi ani
https://www.ipn.md/index.php/ro/mae-ultimul-an-de-guvernare-comunista-a-fost-tot-atat-de-defavorabil-pentru-soci-7965_973292.html
„Ultimul an de guvernare comunistă a fost tot atât de defavorabil pentru societatea moldovenească, ca şi ceilalţi ani”, a declarat marţi, 30 decembrie, preşedintele partidului Mişcarea Acţiunea Europeană (MAE), Anatol Petrencu. Formaţiunea a făcut bilanţul anului 2008 şi a delimitat perspectivele anului 2009 într-o conferinţă de presă, găzduită de Info-Prim Neo.
„Nu avem prilej să ne bucurăm de succesele guvernării comuniste, din contra drepturile omului în R. Moldova au fost încălcate ca şi în anii trecuţi, justiţia a fost în continuare supusă dictatului politic, nu am avut nişte progrese în domeniu economic, nu au fost deschise noi locuri de muncă”, a spus Anatol Petrencu. Formaţiunea este îngrijorată, în special, de criza economică mondială, care afectează deja Moldova: „Tot mai mulţi moldoveni se întorc, se pare că, definitiv din Italia, Spania, Portugalia, în R. Moldova. Întrebarea este cum îi aranjăm la lucru şi ce poate să le ofere guvernarea actuală”.
În 2008, MAE a pledat pentru constituirea unui pol pro-european şi democratic. „Convingerea noastră este că în R. Moldova, ca stat democratic, trebuie să existe alternanţă la putere. Este firesc ca într-o societate să vină şi alte forţe la putere, cu alte idei, cu puteri, pentru că partidele ce stau mult la putere se uzează, îşi epuizează forţele, comit abuzuri şi atunci trebuie să vină alte forţe care să mişte societatea înainte”, a explicat Petrencu.
În încercarea de a crea acest pol, MAE a reuşit deocamdată doar să ajungă la decizia de a merge pe o listă comună cu Partidul Naţional Liberal. „Vina pentru necrearea acestei forţe unice o poartă liderii partidelor care se consideră mari”, crede liderul MAE.
Anatol Petrencu este convins că alegerile parlamentare din 2009 vor constitui evenimentul principal al anului. MAE consideră că toate partidele democratice trebuie să aibă o atitudine serioasă faţă de alegeri. MAE şi PNL se pregătesc intens pentru alegeri. Potrivit lui Petrencu, participarea în comun la alegeri va spori şansele ambelor formaţiuni de a trece pragul electoral de 6% impus în mod artificial, arbitrar şi antidemocratic de actuala guvernare.
Preşedintele PNL, Vitalia Pavlicenco, a declarat că MAE şi PNL sprijină împreună iniţiativa Forului Democrat al Românilor privind formarea unei „liste a unităţii naţionale”. „Există premise ca printr-o forţă unită, care ar avea nişte obiective clare de integrare euro-atlantică şi de apărare a valorilor naţionale să putem răsturna pe cale democratică coaliţia de guvernarea PPCD-ist-comunistă şi în felul acesta să dăm o şansă de afirmare R. Moldova pe calea spre UE şi NATO”, a spus Pavlicenco.
La final de an, MAE a premiat 17 instituţii de presă care au oglindit cel mai bine acţiunile partidului în 2008.